În trecerea grăbită în lumea către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci,
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând.
Fă-ţi timp pentru adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis.
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce-ţi spune o floare, un cocor,
Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă, când mergi, un slăbănog,
Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi.
Fă-ţi timp să stai cu mama şi cu tatăl tău, bătrâni.
Fă-ţi timp de-o vorba bună şi-o coajă pentru câini.
Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slugă lui Hristos.
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, că viaţa trece şi când nu faci nimic.
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat;
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.
Fă-ţi timp pentru cuvântul lui Dumnezeu să stai.
Fă-ţi timp, căci toate-acestea-s pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi din toate, din toate să înveţi;
Fă-ţi timp să-i dai vieţii, morţii tale preţ.
Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi!