[zaharia_2009]

Am sa mai zic inca citeva cuvinte despre fumatul la crestinii ortodocsi si mai ales la preoti dupa care am sa tac din dorinta de a nu necaji pe cineva mai mult decit o fac de obicei .
Tot gindindu-ma la ,,dreptul' preotilor de a fuma mi-am adus aminte ca in facultatea de teologie avem colegi preoti si care fumau . Pe acestia ii invatasera dracul urmatoarea placa , spunindu-ne celorlalti : ,,mai, noi romanii suntem tare inapoiati , uite, in Grecia li se da voie preotilor sa fumeze, sa intre in cafenele si sa fumeze' ! Mai ales ca la greci portul reverendei si a barbii este obligatorie la orice categorie de preoti . Eu , mai fraier din fire , ii intrebam : cum faci parinte cind faci proscomidia , iti pui tigara in scrumiera de pe masa proscomidiarului , ca pe sfinta masa nu ai voie, si incepi sa liturgisesti prelucrind prescurile si vinul ? Ce mai rinduiala ! Ce mai tamiiere !Dar ei se suparau ca fac pe prostul si nu vreau sa inteleg , ca de preotul este si el om , ca tot omul dealtfel . Iar ajunsi aici cu discutia tocmai asta le spuneam, protul nu mai este de mult ca ,,tot omul" , daca vroia sa fie precum tot omul trebuia sa nu se faca preot sau sa renunte la preotie , dar nici dupa renuntarea la preotie nu ii este ingaduit sa faca orice . Mare este darul preotiei iar celui caruia D.zeu i-a dat mult , pai mult ii va cere !
Uneori imi si imaginez preotul modern, adica cel asemeni tuturor oamenilor :de statura ce i-a dat-o D.zeu , cu un burdihan cit ziua de ieri duhnind a bunastare si in asa fel incit are nevoie de paraclisier ca sa-l inchida la sireturile de la pantofi , pe care se balangane o cruce pectorala canita si cu lantul refacut pe alocuri cu sirma, cu falcile cazindu-i spre git si vibrinde de miscarile de tic , cu fata rosie imprumutata de la cuperoza vinului de impartasanie , cu o tigara in coltul gurii din care trage subtire, in virful buzelor dar dupa care exira rapid, scurt si zgomotos,necajit ca si cind D.zeu i-ar fi azvirlit toate necazurile lumii in circa sa , cu bratele atirninde si departate de trup precum firele unei maturi uzate, cu degete asemenea cremvustilor polonezi si palma vesnic umeda de transpiratie . Peste tot acest edificiu tronind o rasa cu marginea minecilor zdrentuita si coatele tocite , avind podalul taliei dantelat de timp . Preotul vesnic grabit, vesnic greu de gasit , mereu in alergatura pt. cautarea de sponsori si de bani ca sa faca implinita si ultima dorinta :o cantina pt. saracii lui D.zeu . Aceasta ar sta tare frumos linga biserica ridicata de el cu mare truda si linga paraclisul in stil maramuresean si linga scoala de arte si meserii a lui , adica a bisericii desigur, si inca pe linga cabinetul medica cu consultatii gratuite (exceptindu-i pe cei 5 ron ceruti la fiecare pacient pt. masa saracilor !).
Asa preot, asa vocatie, asa har, asa viata de jertfa ... ei, da !

Ce mai balmajea batrinul acela sfatos din Panaguda ca preotul trebuie sa fie asa, si asa, si mai nu stiu cum ? Uite aici cum se traieste in lumea asta rea si adevarata, cum trebuie sa te lupti cu toate necazurile , nu visind la cine stie ce cai maiastrii pe cer !

Nu ? ziceti voi ca nu am dreptate ? Acum ce sa fac ? sa le urez la mai grabnica emencipare?