[Traditie1]

Realitatea e că toate referirile istorice la Hristos sunt interpolări din secolele 4-5, când creștinismul ajunsese religia dominantă. Autorii latini în lucrările cărora au fost făcute interpolările nu se oboseau să menționeze toate figurile religioase, profeți, vindecători, exorciști etc care apăreau frecvent în Iudeea acelor vremuri. Nu sunt menționați nici esenienii (autorii manuscriselor de la Marea Moartă) care cu siguranță au avut un impact mai mare asupra societății iudaice.

Evangheliile sunt scrise pe baza tradițiilor orale care circulau și care, datorită înclinației spre supranatural a oamenilor acelor vremuri, deveniseră rapid basme înțesate cu tot felul de minuni, vindecări și lucruri supranaturale. Ceea ce s-a petrecut cu adevărat nu putem ști. Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) sunt scrise una după alta iar cea a lui Ioan (autorii lor sunt necunoscuți dar utilizăm numele sub care sunt cunoscute) e atât de diferită de celelalte încât savanții care studiază aceste texte consideră că cel puțin cele sinoptice ori Ioan sunt false.

Noi trăim sub impresia că Iisus a avut un impact cosmic dar realitatea e că El a trecut aproape neobservat. Aceasta se poate vedea și din prima epistolă a lui Petru (indiferent cine e autorul ei, mai ales dacă e vorba chiar de Apostol): Apropiaţi-vă de El, piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă şi de preţ...

Numai o dată cu răspândirea evangheliilor conținând elemente fantastice a luat amploare religia creștină (aceasta s-a petrecut în special în cetățile din Asia Mică) și imaginea unui Iisus care a revoluționat societatea iudaică, imagine neconformă realității.

Dar într-un fel sau altul, Dumnezeu a lucrat prin oameni și a făcut să ajungă la noi ideile necesare mântuirii. Cantitatea de mit conținută în evanghelii este și ea din iconomie divină și educativă, dar nu trebuie să credem în istoricitatea tuturor acelor minuni și povestiri, poate nici să negăm categoric.

Ceea ce este important este să-L găsim pe Dumnezeu în prezent și să-L cunoaștem prin Duhul Sfânt așa cum este El cu adevărat, nu așa cum ni-L prezintă tradițiile omenești care teoretic pot fi eronate. Tradiția scripturistică este un punct de plecare dar nu destinația. Ea ne dă o idee despre posibilitatea de a fi în legătură cu Dumnezeu, de a putea primi lucrările Lui mântuitoare dar cunoașterea reală trebuie să se realizeze direct.


A ne preocupa de istoricitatea faptelor și cuvintelor lui Iisus este pierdere de vreme, atât timp cât Îl avem pe El prezent și ne putem adresa Lui și primi inspirația Lui pentru ceea ce știe El că ne e necesar.