Pomenirea semenilor, vii sau adormiti, stramosi sau oameni de rand, este un lucru dumnezeiesc. Spun asta deoarece acest fapt are in sine ceva din taina in care Dumnezeu ne poarta intru Sine, de felul in care isi "aminteste" de noi, si ne "pomeneste" numele.
Atunci cand oferim pomelnicul preotului pentru a fi pomenit, ne asemanam talharului care a spus: "Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!" Numai ca acum spunem: "Pomeneste-ma Doamne, impreuna cu toti cei pe care ii port tainic in mine intru iubire..."
|