Continuare
Cântarea a 5-a, Irmos
Hristoase, Iubitorule de oameni, dă ierarhilor Tăi și tuturor cârmuitorului Bisericii Tale priceperea de a îndrepta cu dreptate cuvântul adevărului Tău, Mântuitorului, și toate ereziile și apostaziile stârpește-le, Binefăcătorule multmilostiv.
Ne rugăm Ție, Hristoase, dăruiește Bisericii Tale darul de a Te slăvi în pace, în dreaptă credință, Iubitorule de oameni; și, scoțând-o degrabă din răutățile și prigoanele dăunătoare, izbăvește-o de toate nevoile care vin din partea apostaților ce au înconjurat-o, Binefăcătorule multmilostiv.
Cu de-a sila sfâșie apostații amăgitori haina Bisericii Tale, Hristoase, țesută din înalta cuvântare de Dumnezeu; dar Tu, Bunule, cu puterea Ta cea dumnezeiască, grăbește-Te și scoate-o și scap-o din cursele lor pierzătoare de suflet, Binefăcătorule multmilostiv.
Viței grași au înconjurat Biserica Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, și, ca s-o înghită, și-au căscat fălcile hulitoare, răcnind ca niște lei, dar tu, Ajutătoare puternică creștinilor la nevoie fiind, vino acum și degrabă stârpește-i pe ei, rugându-Te cu sârguință pentru noi lui Hristos, binefăcătorul cel multmilostiv.
Cântarea a 6-a, Irmos
Valurile mării amăgitoare s-au înălțat peste măsură spre înecarea Bisericii Tale, Hristoase, dar acum Tu, precum de demult sculându-Te ai oprit marea cea văzută, oprește valurile ei, și cu rugăciunile tuturor sfinților Tăi izbăvește Biserica Ta de la înecul ducător la pierzanie.
Apostații și-au încordat arcul și au scos armele ca să-i omoare pe robii Tăi săraci și sărmani, care cred cu dreptate în Tine, dar Tu, Hristoase, cu rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, fă ca armele acelora să intre în inimile lor și arcurile lor să se frângă, iar pe noi să nu ne rănească deloc.
Din adâncul inimii, ne închinăm cu lacrimi Ție, Hristoase Împărate, rugându-ne cu râvnă: izbăvește Biserica Ta de aceste nenorociri și de clevetirea grea a potrivnicilor și păstreaz-o nevătămată și în adâncă pace, spulberând degrabă toate ereziile și apostaziile cu rugăciunile tuturor sfinților Tăi.
Apostazia (lepădarea de Dumnezeu) de trei ori afurisită, Preacurată, a stârnit uneltirile amăgitoare, voind să dărâme din temelie Biserica Fiului tău, răscumpărată cu sângele Său cinstit, dar Tu grăbește-te, adăpost al creștinilor, și, cu rugăciunile Tale de Maică și ale tuturor Sfinților roagă-Te lui Hristos să stârpească uneltirile lor și să aducă pace în Biserică.
Condac, glasul al 4-lea:
Grăbește-Te să-i spulberi pe neașteptate, Doamne Iisuse Hristoase, ca să nu ne robească prin învățăturile lor, căci dușmanii Te hulesc și pe noi ne amenință; lovește-i, dar, cu Crucea Ta, pe cei care se luptă cu noi și curmă degrabă urzelile lor, ca toți cei ce fac rău robilor Tăi să înțeleagă și să cunoască aievea cât de puternică este, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, credința ortodocșilor, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 7-a, Irmos
Dumnezeule și Răscumpărătorule, Mire al Bisericii, Te chemăm cu osârdie: scapă Mireasa Ta din mâinile nelegiuiților, care vor s-o nimicească, stârpește puterea amăgirii lor, ca să putem cânta fără încetare: „Bine ești cuvântat Doamne”.
Doamne, desfă degrabă legătura amăgirii, pe care încearcă s-o țese șarpele ispititor al Bisericii Tale, și rupe mrejele lui, ca, fiind izbăviți de acestea, să strigăm într-un glas: „Bine ești cuvântat Doamne”.
Dă-ne răbdare bărbătească, Mântuitorule, care ne-ar scăpa de la necaz, și nu ne duce peste puteri în ispită, ci izbăște-ne de toate amăgirile viclene ale apostaților, care năvălesc peste noi, ca mereu să strigăm în Ortodoxie: „Bine ești cuvântat Doamne”.
Fă rugăciune către Fiul Tău și Dumnezeul nostru, Marie, mireasă de Dumnezeu, ca, ridicându-Și puterea Sa dumnezeiasc, să vină să scape Biserica Sa de nenorocirile pe care ni le fac apostații și de ereziile păgâne și să-i izbăvescă de amăgitori pe cei care-I cântă cu evlavie: „Bine ești cuvântat Doamne”.
Cântarea a 8-a, Irmos
Mântuiește-ne pe noi, Hristoase, Iubitoarele de oameni, care ne pierdem și în fiecare zi ne împuținăm din pricina amăgelii apostaziei, precum l-ai scăpat pe Petru, care se îneca în mare, întărind cu putere pe piatra adevăratei Tale mărturisiri pe cei care cântă cu credință dreaptă: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați pe El în veci”.
Latră la Biserica Ta, Hristoase, rânjind cu hulire ca leii cumpliți, copiii trădării în curtea lor de amăgire, vrând să o fure fără cruțare. Dar Tu, Doamne, Care, Ți-ai vărsat sângele pentru ea, nu-i lăsa în mâinile dușmanilor pe cei ce cântă cu credință: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați pe El în veci”.
Hristoase, Judecătoarele veșnic, întărește-i în dreapta credință pe ierarhii Bisericii Tale și apără Biserica neînfrântă de porțile iadului după făgăduința Ta, Doamne, și izbăvește-ne de necazurile care ne apasă pe noi, cei ce cântăm cu credință: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați pe El în veci”.
De la Tine primind trupul, Preacurată, S-a născut Cel care prin Cuvânt dumnezeiesc le-a făcut pe toate; Te rugăm, Preacurată, din inimă: roagă-L să ne scape de înșelarea dușmănească, și să izbăvească acum Biserica Sa de necazul ce o apasă, și să-i mântuiască pe cei ce cântă cu credință: „Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați pe El în veci”.
Cântarea a 9-a, Irmos
Turma Ta cea cuvântătoare, prigonită și tulburată de lupii cei lacomi, Hristoase, strigă cu glas tare: „Ai milă, îndură-Te și ne izbăvește grabnic de cursele vrăjmașului, ca să nu pierim, ci să Te preamărim în veci pe Tine, Cel ce ești singurul Cap al celor credincioși”.
Rugăciune
Tremurând și temându-ne cu frică mare, căci cunoaștem păcatele noastre fără măsură, îngenunchem către Tine, Doamne Iisuse Hristoase, și Te rugăm: întărește-ne credința, liniștește Biserica și izbăvește-o grabnic de amăgirile trădării apostaților, ca să Te preamărim în veci cu evlavie pe Tine, Cel ce ești singurul Cap al celor credincioși. Spulberă, Mântuitorule, amăgeală crâncenă a tuturor ereziilor și stârpește din rădăcini paguba apostaziei, potolește sfâșierile bisericești, oile rătăcite adună-le și du-le în turma Ta sfântă. Te rugăm, Hristoase Doamne, să ne liniștești și pe noi în Ortodoxiei, ca să Te preamărim în veci pe Tine, Care ești singurul nostru Cap al celor credincioși.
Roagă-te, Preacurată, Fiului și Domnului Tău să risipească toate pâraiele amăgirii și să le sece grabnic, iar pe cei rătăciți să-i îndrepte spre cunoașterea adevărului, să liniștească Biserica Sa și pe noi toți să ne întărească în credință cu dreptate. Sfântă Fecioară, pe Tine Te rugăm, ca să Te preamărim în veci cu credință dreaptă, ceea ce ești cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
Sursa : Toaca