[mariamargareta]

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (I)

Ereticii pucioşi pretind că Stăpânul lor, “Dumnezeul de la Pucioasa”, pe de o parte declară că “este iubirea fără de margini”, iar pe de alta Se arată a fi capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează, după bunul Lui plac.

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Din Biblie ştim că Dumnezeu i-a interzis în mod special diavolului să se atingă de viaţa lui Iov, căci diavolul îl ura pe Iov şi la asta ţintea, să-i ia viaţa. Dacă n-a putut să-i ia viaţa lui Iov, diavolul a reuşit să le ia viaţa fiilor şi fiicelor acestuia.

Poate fi Dumnezeu autorul direct al urii faţă de om, împrejurare în care îl poate sau nu da morţii? Din scrierile pucioşeşti rezultă că da, “Dumnezeul” pucios poate, şi chiar îi îndeamnă şi pe supuşii Lui să facă şi ei acelaşi lucru.

Într-o “epistolă sobornicească” pe care pucioşii pretind că au primit-o direct de la însuşi “Iisus Hristos” de la Pucioasa, Acesta se arată profund nemulţumit de pretenţiile şi de activitatea pastorală a unui predicator pucios pe nume Turculeţ. Turculeţ este cotat drept “răzvrătit” şi “risipitor al oilor” turmei celei pucioşeşti, drept pentru care este anunţat ultimativ că i se va lua dreptul de a mai fi “predicator al Scripturii”:

“... Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta. Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.). Eu, Domnul n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum, că la unii ca aceştia le voi lua tot dreptul de a mai propovădui cuvântul sfintei Evanghelii, căci nu sunt vrednici de ascultare, că ei vor să fie ascultaţi şi văzuţi de oameni, dar că au auzit pe Domnul grăindu-le în faţă, ei nu vor să Mă asculte, şi au intrat în turma Mea să-Mi risipească oile, ucigându-le fără milă. Spune-i, Verginico, acestui răzvrătit dacă vrea să aibă oi şi dacă vrea să fie păstor, să intre cu luntrea în marea cea tulbure şi amară ca fierea şi să-şi găsească prin munca sa oi, ca, la pierderea unei oi, să-l usture şi pe el inima cum Mă ustură şi pe Mine de pierderea oilor Mele, pe care el Mi le omoară fără milă. A intrat în oile Mele, făcându-se el vrednic de păstor. Nu-l primesc! Să iasă! căci s-a răzvrătit contra Mea. Eu am zis vouă: primiţi-l, ca să vedeţi şi voi ce face el, dar Eu am urmărit tot pasul lui, am urmărit toată viaţa lui, dar de aici nu-i mai îngădui nici un pas să mai facă, şi nici oilor Mele nu le mai îngădui să meargă după acest răzvrătit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Surprinde faptul că “Atotştiutorul” de la Pucioasa n-a avut nici cea mai vagă premoniţie asupra evoluţiei acestui Turculeţ, aşezându-l mai întâi într-o dregătorie importantă, dar mai apoi fiind complet surprins de atitudinea centrifugă a acestuia. Cel care le-a zis pucioşilor cândva “primiţi-l” este acelaşi care acum zice “nu-l primesc!” . Recunoaşte aşadar că el a fost acela care l-a băgat forţat pe gâtul pucioşilor, dar aduce o motivaţie puerilă: a procedat aşa, ca să vadă şi ei ce fel de om este acest Turculeţ. De parcă asta ar fi fost cea mai isteaţă metodă de a da un exemplu educativ, sau asta ar fi fost cea mai importantă decizie ce trebuia luată într-o comunitate care se autogestionează: să-i dai hoţului casa de bani pe mână, ca să le poţi dovedi tuturor cât de hoţ este, după ce a dispărut cu toţi banii.

Şi de fapt, în ce a constat răzvrătirea lui Turculeţ?

Turculeţ, ca şi alţi pucioşi pravoslavnici, a luat de bun îndemnul de a-şi “dărui” propriul său fiu, cu “înfiere cerească”, spre creştere şi educaţie în altă familie de “creştini”. Practica aceasta de “schimb de copii” între familiile de pucioşi era generalizată prin anii aceia şi ea urmărea să distrugă orice legături afective între părinţi şi copii, căci aceste legături sentimentale erau considerate o piedică majoră pentru adevărata şi deplina iubire de Dumnezeu. După un timp însă, Turculeţ se răzgândise şi îşi voia copilul înapoi, dar legile pucioşeşti erau mai tari decât moartea. Înţelegând cu durere şi cu revoltă că fiul său nu mai are nici o şansă să revină în casa părintească şi în căldura iubirii părinţilor, Turculeţ se răzvrăteşte făţiş împotriva sentinţelor dictatoriale cărora el şi fiul său le căzuseră victime. Turculeţ este “demascat” ca fiind un “răzvrătit” şi este decăzut forţat în dizgraţie, iar aceia care vor îndrăzni de acum încolo să-i mai acorde fie şi cea mai mică atenţie, vor fi şi ei decăzuţi din drepturi şi aspru pedepsiţi de către Pedepsitorul pucios:

“Mi-a dat Mie copilul. Eu l-am dat în seama unui sol, cu înfiere cerească. Martori am cerul sfânt. Şi acum, acest răzvrătit Îmi cere copilul. Spune-i, fiica Mea, că pe copil să nu-l mai ceară, căci copilul este al Domnului, şi la ziua judecăţii îl va judeca aspru pe acest tată amorţit de vreme. Să-i citeşti, Verginico, aceste cuvinte ale Mele. Dacă se va smeri şi îşi va plânge stricăciunea ce Mi-a adus-o Mie şi oilor Mele, Eu, Domnul, îl voi ierta, iar de nu, îi poruncesc să iasă afară din oile Mele şi poruncesc oilor să nu-l mai asculte, că vor fi pedepsite de Mine, Domnul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Concurenţa “profetică” din acea vreme era aprigă pe meleagurile dâmboviţene. Verginica nu era singura “proorociţă”, iar “oile” erau aprig disputate. La sfârşitul “epistolei” pucioşeşti, însăşi Verginica este ameninţată cu asprirea suferinţei pe care o poartă în trup, suferinţă care se pare că vine de la unii dintre supuşii ei care fac ascultare de alţi profeţi :

“Ai auzit, fiica Mea? Să îndrăzneşti a da această scrisoare, să nu cruţi nici un cuvânt, căci îţi vei pierde oile, şi pe tine te vei duce în mare greutate faţă de suferinţa pe care o porţi. Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi.
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)