[mariamargareta]

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (II)


Deşi aici se pretinde că suferinţa în trup a “vasului” Verginica este datorată neascultării “oilor” ei, realitatea era cu totul alta. Ea va fi recunoscută cu alt prilej, doar peste câteva luni mai târziu:

Unde să mai transport vasul Meu? că nu mai poate ţine durerea, că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut, să fie ca Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 sept 1966)

Aşadar, “Dumnezeului” de la Pucioasa îi face plăcere suferinţa altora şi se delectează cu dăruirea suferinţei, sentimente pe care încearcă să le justifice cu o pretinsă “solidaritate în suferinţă”. De aici şi până la îndemnul făţiş la violenţa fizică nu mai este decât un pas, pe care “Dumnezeul” Pucioasei nu se sfieşte să-l facă. Fiind “primul pe listă”, lui Turculeţ i se programează, de la cel care se autointitulează “tatăl” lui, o listă de pedepse complementare:

- scoaterea din calitatea de “frate”;
- includerea în lista celor care vor gusta “vai”-urile ce li se cuvin pentru vina de a “vinde lucrarea” ;
- şi, pe deasupra, nu una, ci două bătăi bune:

Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune „frate“ la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu!
Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată. […] Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

De altfel, “Dumnezeul” de la Pucioasa se dezice în mod lamentabil până şi de actul creaţiei omului, ceea ce ridică serioase semne de întrebare dacă acest act îi aparţine lui cu adevărat, aşa cum el pretinde, sau îi aparţine Altuia, care ştie să-l preţuiască aşa cum se cuvine şi cum mărturiseşte însăşi Biblia:

“Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat […]
Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Fac. 27-31)

Un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiutor n-are cum şi nici de ce să se dezică de faptele Sale, şi mai ales de dăruirea chipului Său celui pe care l-a numit om, cu atât mai mult cu cât El este cel care a declarat că toate cele făcute de El erau bune foarte. Şi totuşi, “Dumnezeul” Pucios este nemulţumit şi chiar supărat pe toată creaţia:

“O, Daniele tată, sunt tare supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu ca să fie sfânt pe pământ, şi astăzi se joacă duhurile necurate cu omul pe care Domnul l-a sfinţit întru toate. L-am făcut cu chip sfânt, cu trup sfânt, cu cuvânt sfânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19-12-1976)
“Dumnezeul” de la Pucioasa se laudă în schimb cu paternitatea bolilor crâncene prin care îi pedepseşte pe cei care greşesc:

“... Iată, i-am dat boală crâncenă lui Iustin patriarhul, pentru că a ursit dărâmarea mănăstirilor şi desfiinţarea multor preoţi. Pe preoţii buni îi va desfiinţa, şi pe cei răi îi va lăsa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25-5-1978)

“Cel de la Pucioasa” se dezvăluie ca fiind un Pedepsitor pătimaş, care nu se poate desprinde de sentimentul de ură acolo unde ar trebui să admită pedeapsa cu adâncă părere de rău şi cu compasiune faţă de cei care greşesc:

“... Păstraţi-vă turma, păstorilor, şi când plecaţi la păstorit, postiţi şi rugaţi-vă. Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă. Cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă, şi Eu îl urăsc pe el. Când intraţi undeva, să ziceţi: „Să binecuvinteze Dumnezeu această casă“, şi dacă nu este pentru Mine, să se ia blagoslovenia din acea casă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28-10-1979)

Cine este supărat pe creaţia lui Dumnezeu, tăgăduind astfel înţelepciunea creatoare arătată în lume de Tatăl şi de Fiul şi sfinţită de Duhul? Cine nu scapă nici un prilej ca s-o pedepsească cu suferinţă şi să o îndemne la ură fraternă “purificatoare? Cine propovăduieşte un Hristos venit în duh, nu în trup?

Iată mărturisirea Bibliei despre cei care tăgăduiesc perfecţiunea creaţiei Sfintei Treimi şi propovăduiesc venirea duhurilor pe pământ, în numele lui Hristos:

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1 Ioan 2,22)

“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2 Ioan 1,7)

Şi iată mărturisirea olografă a ereticilor pucioşi, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup:

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-04-1955)

Or, prin această mărturisire pucioşii au răspuns singuri întrebărilor puse de apostolul Ioan.