[mariamargareta]

În prealabil postat de andreicozia

Prin istorie pura vrei sa spui istorie reala care are ca suport izvoare istorice neutre?

In cazul acesta poate imi mentionezi si mie citeva punti de sustinere istorica a povestirilor din crestinism, izvoare istorice si dovezi concrete care sa-ti sustina teoria aceasta.
Stiu ca argumentul central al neputintei de a plasa povestirile evanghelice intr-un cadru verificabil este ca viata lui Hristos a trecut neobservata de nimeni ca o dovada de "smerenie suprema". Insa aceasta este doar o scuza si orice istoric ar confirma acest lucru.
Deci daca nici o legenda nu poate fi confirmata si verificata OARE avem noi dreptul sa numim alte mituri(Horus, Isis, Krishna,etc), inchipuiri ale oamenilor si rodul imaginatiei lor?

Cu ce sunt acele mituri si deitati mai prejos decit acest mit din moment ce ele se bazeaza doar pe scrierile personale, controlate de cei cre PROMOVAU(EAZA) aceste mituri?

1. Iosif Flavius, un renumit istoric evreu, în scrierile sale intitulate „Antichităţile”, face o referire la Iacov, prezentându-l “fratele lui Iisus, care era numit Hristos”. Un alt pasaj din lucrarea sa spune că “A existat în acea vreme un om înţelept numit Iisus. Comportamentul Său a fost bun şi a fost vestit prin virtuţile Sale. Şi mulţi oameni dintre evrei şi dintre alte naţiuni au devenit discipolii Săi. Pilat L-a condamnat să fie omorât prin crucificare. Însă cei care au devenit discipolii Săi nu au abandonat învăţăurile Sale. Au spus că El s-a arătat acestora a treia zi după crucificarea Sa şi că El era viu; astfel, probabil că El era Mesia, despre care profeţii au povestit înainte deja minunile Sale.”
2. Tacitus, un scriitor roman din primul secol, considerat a fi unul dintre cei mai riguroşi istorici ai lumii antice, a făcut menţiuni legate de Hristos şi de creştini.
3. Iulius Africanus îl citează pe istoricul Tallus într-o discuţie legată de întunericul care a urmat crucificării lui Hristos.
4. Plinius cel Tânăr, în Scrisori , a relatat despre obiceiurile primilor creştini legate de închinare, menţionând că ei se închinau lui Iisus ca lui Dumnezeu şi aveau o moralitate neobişnuită pentru acele vremuri. El mai face aici şi unele referinţe legate de „Cina Domnului”.
5. Talmudul babilonian (Sanhedrin 43a) face referire la acuzaţiile care i-au fost aduse lui Iisus cât şi la crucificarea lui din ajunul Paştelui.
6. Lucian din Samosata, un scriitor grec din secolul al doilea, relatează în scrierile sale că Iisus a introdus noi învăţături religioase, motiv pentru care a fost crucificat, iar creştinii I Se închină ca unui Dumnezeu. El spunea că învăţăturile lui Iisus promovează o relaţie de frăţietate între credincioşi, subliniind importanţa convertirii la creştinism şi a respingerii idolatriei. Creştinii erau prezentaţi ca trăitori după legile lui Iisus, considerându-se mântuiţi şi sfidând cu indiferenţă moartea. Ei alegeau de bunăvoie renunţarea la bunurile materiale în favoarea celorlalţi şi se dedicau intereselor comunităţii.