[mariamargareta]

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (I)

Ca şi alţi cercetători de ocazie ai “Fenomenului Noul Ierusalim” de la Pucioasa, şi studentul teolog Liviu Clinciu rămâne tributar superficialităţii şi comodităţii în a se raporta exclusiv la materiale oferite gratis prin mass media de alţi curioşi, la fel de superficiali ca şi el. În consecinţă, studiul lui Liviu Cliniciu abundă în erori şi platitudini preluate “pe nemestecate” de la antecesorii săi. Intitulat “Descrierea mişcării „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă” şi datat “Mai 2010”, acest studiu se recomandă singur ca fiind realizat sub coordonarea lui Octavian Baban, lector-Dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Baptistă.
Este Noul Ierusalim de la Pucioasa “o nouă mişcare religioasă”, aşa cum o văd Liviu Clinciu şi Octavian Baban? Nu s-ar putea spune, dacă ne raportăm la cei 55 de ani de propovăduire a acestei “ortodoxii originale”, pucioşismul, pe meleagurile dâmboviţene. Pentru ei poate fi nouă, dacă n-au mai auzit de ea până acum, dar au descoperit-o întâmplător “răsfoind” paginile Internetului. O minimă documentare la faţa locului ar fi oferit şansa celor doi “cercetători” să nu mai repete ca papagalul prostiile spuse de către alţii.

Vom trece în revistă acest studiu, comentând prin note personale principalele repere care individualizează acest studiu, dar şi acele remarci care nu corespund realităţii concrete de la Noul Ierusalim.


UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ Descrierea miscarii „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă Profesor coordonator: Lect. Dr. Octavian Baban Student: Liviu Clinciu, anul III Bucureşti, Mai 2010


O nouă mişcare religioasă, nu este obligatotiu tot una cu o mişcare sectară, faţă de o erezie. (Notă: După cum am văzut, “noutatea” mişcării de la Noul Ierusalim este o “noutate veche”. Ea datează de cel puţin 55 de ani, timp suficient ca să îmbătrânească în rele, dintre care nu lipsesc nici erezia, nici schisma. Liviu Clinciu consideră însă a priori, fără nici un argument, că o nouă mişcare religioasă nu este nepărat şi sectară, în timp ce o mişcare eretică este în mod obligatoriu şi sectară. Desigur că Liviu Clinciu se referă la confesiunea creştină, chiar dacă nu o denumeşte explicit. Or, dacă ne referim exclusiv la creştinism, putem afirma fără echivoc că orice mişcare religioasă care se defineşte pe sine ca exterioară Bisericii Creştine tradiţionale este o sectă, indiferent de motivele sale mai mult sau mai puţin “înnoitoare”. Sectarismul nu înseamnă neapărat o consecinţă a ereziei, dar în acest caz este primul pas făcut înainte de a cădea în ea, deoarece căderea în erezie – chiar dacă nu este imediată – este inevitabilă, întrucât desprinderea de adevărata Biserică este expresia desprinderii de adevăr şi este de o vulnerabilitate malignă.)

O mişcare religioasă este o mişcare de înoire ce poate apărea în cadrul unei religii, într-o confesiune sau în societate. (Notă: Tocmai de aceea ea – chiar dacă se declară doar înnoitoare – este neapărat o mişcare sectară, deoarece apare fie în sânul Bisericii, de care apoi se desprinde prin înseşi inovaţiile pe care le proclamă, fie în sânul societăţii civile, contestând în acest caz drepturile Bisericii Tradiţionale şi atentând la legitimitatea ei, prin subminarea autorităţii şi unicităţii acesteia.) Se poate spune că ea apare ca un răspuns a unor provocări care nu primesc un răspuns pe măsură în religiile sau confesiunile dominante. Ele pot fi o reactie normală, constructivă de adaptare la noi cerinţe şi nevoi comunitare, de credinţă sau sociale, de identitate şi comunitate, dar pot fi de asemenea o reacţie revoluţionară, de contestare şi de înlocuire (Notă: Termenii folosiţi aici de Liviu Clinciu – reacţie revoluţionară, contestare, înlocuire – , ca de altfel întregul pasaj în care aceştia apar, sunt preluaţi din Cursul de Noi Mişcări Religioase al lui Octavian Baban şi au un caracter eufemistic, pentru a masca forţat caracterul eretic al “mişcării”), sau de adoptare a unei noi direcţii ce este în contrast cu mersul general al religie sau confesiunii în care poate apărea.

Vom reaminti câteva elemente caracteristice unei NMR (Notă: Această abreviere folosită de Liviu Clinciu este preluată din titulatura cursului lui Octavian Baban de la Facultatea de Teologie Baptistă, şi însemnă “Noi Mişcări Religioase”) care ne vor ajuta să analizăm mişcarea de la Glodeni, Pucioasa, numită „NOUL IERUSALIM”.

O religie, pentru a exista ca atare, are nevoie de un set de simboluri şi concepte sacre. Ea are funcţia de a ajuta pe om să se poată apropia de divinitate, de natură. Tendinţa omului spre un învăţător care are acces la sacru, un profet care să explice simbolurile şi să dea învăţătură de bază, care definesc ritualul, este întâmpinată prin religie. În religie avem de asemenea un text sacru, fie închis, fie deschis.

Noul Ierusalim, de la Glodeni, lângă Pucioasa, este o grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf. Sinod al B.O.R. (1993). (Notă: Aici Liviu Clinciu reproduce un pasaj din Cursul misiologie şi ecumenism al lectorului David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ) Ea a început în 1955, când o femeie din zonă, numită Virginia şi considerată “piatra de temelie” a comunităţii Noului Ierusalim, a început să vorbească despre mesajele primite de la divinitate (Notă: Exprimare defectuoasă. Virginia pretindea că prin ea se aduc în mod direct mesajele primite de către creştinii pucioşi de la divinitate. Formularea lui Liviu Clinciu lasă să se înţeleagă că Virginia nu era vectorul principal, ci era doar un comentator autorizat al acestor mesaje ).

Atunci s-a stârnit un curent de opinii foarte puternic, pro şi contra, însă treptat, alte persoane au dus mai departe mesajul Virginiei, iar în 1990, s-au pus şi bazele unei biserici, cu o arhitectură aparte, asemănătoare unui templu ziggurat. (Notă: Un studiu serios şi ancorat în actualitate ar fi menţionat imediat şi faptul că în prezent acest “templu zigurat” nu mai este piatra unghiulară a pucioşismului, aşa cum era el în 1990. Liderii pucioşi de astăzi au mutat centrul de greutate al sectei şi al dialogurilor dintre ei şi “Dumnezeul” lor în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”, acolo unde ei şi-au construit un buncăr subpământean numit de cunoscători “Legănuţul Antiatomic” ).

Adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai Meditaţiei Transcendentale, (Notă: O gogomănie înghiţită de Liviu Clinciu pe nemestecate; adepţii pucioşi nu au avut nici o tangenţă cu această "mişcare" ) artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici; Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir – simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în jurul surorilor Virginia şi Mihaela. (Notă: La ora actuală, nici un preot ortodox canonic nu este în sfera de influenţă a Mihaelei. Puţinele monahii, pe care le numeri pe degete, care au fost amăgite să-şi părăsească locul de metanie, regretă amarnic gestul făcut. Unele – cum ar fi maica Gabriela B. – s-au întors la mânăstirile lor, altele – cum ar fi Teodora şi Anisia – au încercat să fugă, dar s-au întors înapoi la jugul pucios pentru că se dezobişnuiseră cu ascultarea canonică şi le-a fost greu să se reintegreze )