Multumesc Sf. Nectarie pentru minunea din viata mea
Buna. Ma numesc Claudia si am 26 de ani. As vrea sa va marturisesc minunea mea si care sunt convinsa ca a venit de Sus, de la Domnul nostru.Nu am o manierea aleasa de a scrie asa ca vor rog sa imi iertati stangacia dar am vrut sa impartasc minunea mea, pentru ca minuni inca se mai intampla doar ca uneori suntem prea ocupati sa le vedem. Totul a inceput in urma cu cateva luni cu un control de rutina si analizele aferente, printre care si testul Papanicolau. Nu era pentru prima oara cand le faceam, erau niste analize pe care le faceam anual si care de fiecare au iesit bine, motiv pentru care si acum aveam convingerea ca vor iesi la fel pentru ca nimic nu se schimbase in existenta mea. De mentionat ca in viata mea a existat si exista un singur barbat, suntem impreuna inca din adolescenta, am crescut practic impreuna, ne respectam si suntem fiedeli unul altuia.
Doar ca de data asta lucrurile nu au fost atat de simple.
Am ajuns la cabinet iar doctora nu ajusese motiv pentru care asistenta a hotarat sa se uite ea pe analize. Deodata a exclamat ceva ce m-a pus pe ganduri. Mi-a spus: “Vai, e grav. Trebuie sa ramai sa te vada neaparat doamna doctor. Analize nu au iesit deloc bine.” Si continua sa repete ca e grav. M-am speriat foarte tare si am rugat-o sa imi spuna ce e.
Atunci ea mi-a zis ca analizele indica atipii de HPV si ca ar putea fi cancer. Vestea m-a lovit ca un traznet. Simteam ca pic din picioare, ca e doar un vis urat, incercam sa fac conexiuni dar parca totul era in zadar. Deodata am auzit-o intrebandu-ma daca mi-am schimbat partenerul. Numai auzind intrebarea asta ma enervez, pt ca in viata mea a fost si e un sigur barbat, iubitul meu. I-am raspuns ca nu si ca nici pe el nu il banuiesc ca ar fi avut relatii cu altcineva.
Am inceput sa plang si in minte imi rasunau doar cuvintele ei: e posibil sa fie cancer.
In urma cu aproape 4 ani am mai trait acest sentiment cand la unul din sani mi-a fost descoperit un nodul. La acel moment am fost internata si operata la Spitalul Fundeni si din fericire dupa operatie medicii mi-au spus ca nu pare sa fie vorba de o tumoare maligna iar histopatolgicul mi-a confirmat dupa cateva saptamani diagnosticul initial. Fusese o tumoare benigna.
Am adus in discutie si aspectul asta pentru ca daca in 2007 la momentul descoperirii acelui nodul am reusit sa imi revin dupa cateva zile si sa sper ca totul va fi bine, sa gandesc pozitiv si sa astept operatia ca pe un lucru bun de data aceasta lucurile nu mai erau la fel. De data asta nu reuseam sa imi revin.
A urmat intalnirea cu doctora care a fost mai rezervata in privinta diagnosticului si mi-a spus doar ca va trebui sa urmam protocolul obisnuit pentru astfel de situatii, adica: colposcopie si in functie de ce va vedea vom stabli urmatorul pas iar una din analizele care se impuneau dupa colposcopie era tipajul pt ca atunci cand vorbim de HPV vorbim de o multime de tulpini dintre care 15 cu grad de risc crescut, alte 15 cu un grad mai redus si tot asa…
Trebuia sa astept aproape 2 saptamani pana la colposcopie.
Parintii mei erau puternic afectati dar cu speranta ca totul va fi bine.
Prietenul meu mi-a fost alaturi ca de fiecare data, trup si suflet si credea cu tarie ca va fi bine si ca nu e nimic grav.
Prietena mea cea mai buna era la fel langa mine si ma incuraja.
Eu in schimb eram de nerecunoscut, picasem in depresie, simteam ca totul se inchide in jurul meu, mergeam pe strada si plangeam, la munca plangeam, daca cineva ma intreba ceva izbucneam in plans. Nu reuseam sa imi revin, nu reuseam sa vad raza aceea care sa ma ridice. Nu mai mancam, nu mai avem pofta de viata, nu vroiam decat sa plang. Dincolo de suferinta mea imi era teama de suferinta pe care o aduceam celorlalti.
Cu cateva zile inainte de a primi aceasta veste prietena mea cea mai buna s-a dus la Manastirea Radu Voda. Auzise de ea de mai mult timp dar niciodata nu trecuse pe acolo. In zilele acelea a simtit nevoia sa se duca si mi-a adus si mie un acatist. Cred cu tarie ca nimic nu a fost intamplator. Vestea am primit-o pe 8 noiembrie iar pe 9 noiembrie este Sf. Nectarie. Atunci am inceput sa ma rog. Citeam in fiecare seara Acatistul si ma rugam din suflet sa imi vindece atat ranile din trup dar si din suflet si daca crede de cuviinta ca viata mea trebuie sa mearga mai departe sa ajute daca nu sa imi dea puterea sa accept ceea ce nu pot schimba, sa fiu puternica si sa lupt.
Am inceput sa ma duc si eu la Manastirea Radu Voda si imi gaseam linistea acolo. E un loc minunat. Incercam sa imi ridic moralul dar parca era in zadar dincolo de tot ce se intampla, de dragostea celor din jurul meu, de incurajarile lor. Nu reuseam sa ma ridic si sa merg mai departe.
La un moment dat s-a intampla si lucrul acesta, a fost ca un declic iar cel care “m-a trezit” a fost prietenul meu care se saturase sa ma vada cum ma prabusesc in ciudata a tot ce se intampla in jurul meu. A fost momentul in care mi-am dat seama ca trebuie sa sper si sa cred ca totul va fi bine si ca Dumnezeu ma va ajuta si va fi langa mine.
Colposcopia era stabilia pentru o zi de miercuri la ora 10. am plecat mai devreme de acasa cu gandul ca sa trec intai pe la Sfantul Nectarie. M-am rugat la moastele lui, am mai citit inca o data Acatisul si l-am rugat sa imi fie alaturi. La intrarea in policlinica am simtit miros de tamanie si am stiu ca e langa mine.
Colposopia desi nu a iesit perfect nu a aratat in schimb urma de rani specifice HPV.
Doamna doctor a exclamat cu usurare in glas: “Nu vad urme specifice HPV, avem o colposcopie buna.”
Simteam ca plutesc de fericire.
Dar chiar si in aceasta situatie investigatiile nu se opreau si era recomandat sa fac tipajul. O recoltare de pe col care era cea mai in masura sa imi spuna daca la nivelul acestuia se gasesc tulpini ale virusului inca din stadiile incipiente.
La aproximativ 2 saptamani am facut si aceasta analiza al carui rezultat a venit dupa alte 10 zile. Tipajul nu este una din analizele care sa se suporte din bugetul de asigurari motiv pentru care mi-a recomandat ca recoltarea sa o faca ea iar proba sa o duc la un cabinet privat care era in aceeasi cladire.
A venit si cea de-a zecea zi iar rezulatul il puteam vedea online dar imi era prea teama sa intru si sa vad practiv “verdictul”, tarziu in noapte am indraznit sa intru si mare mi-a fost surprinderea cand am vazut ca rezulatele erau negative. Nu s-a depistat nici una din tulpinile virusului. A doua zi era la prima oara in fata cabinetului doamnei doctor cu rezulatele in mana.
Mi-a confirmat rezulatatul, NEGATIV. Mi-a recomandat un test papanicolau la implinirea a 6 luni de la cel in care imi aparusera atipiile, pentru ca asa prevede protocolul pentru situatiile cand sunt depistate anomalii.
Nu pot exprima bucuria din sufletul meu. Am simtit ca m-am nascut pentru a doua oara si ii multumesc lui Dumnezeu, Domnului nostru Isus Hristos si Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat, pentru ca stiu ca ajutorul mi-a venit de la Ei.
Citesc in cotinuare Acatistul si merg in casa lui Dumnezeu si a Sfantului Nectarie, la Manastirea Radu Voda si in viata mea se intampla doar lucuri bune, in casa mea e liniste si simt binecuvantarea Lor. Le multumesc desi poate de cele mai multe ori nu suntem vrednici te toata dragostea pe care ne-o ofera. Ma rog sa imi dea un strop de intelepciune, sa fiu ma buna si sa primesc in suflet doar sentimente frumoase, doar dragostea Lor si sa las deoparte orice gand si sentiment urat. Imi doresc sa aduc si eu un strop de bucurie pe chipurile celorlalti si sa le fiu alaturi asa cum si ei mi-au fost mie.
Le multumesc pentru dragostea lor atat Sfintilor nostri cat si “ingerilor” din viata noastra, daca imi este permis sa le spun asa, dar eu asa ii simt: parintii mei, iubitul meu si familia lui, prietena mea ce mai bune, tuturor celor care au trimis cate un gand bun catre mine si care stiu ca s-au rugat alaturi de mine. Le multumesc si multumesc pentru minunea mea, multumesc Sfinte Nectarie.
Nimic nu e intamplator si ar trebui sa invatam din tot ce ni se intampla in viata si sa multumim pentru fiecare clipa traita pentru ca viata e un privilegiu.
|