În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Numărul mare de persoane nostalgice după comunism are următoarele explicații:
1. Ceea ce regretă oamenii, de fapt, este propria tinerețe. Probabil că și în Spania există bătrânei nostalgici după franchism.
2. Oamenii au sperat prea mult de la Loviluția din Decembrie. "Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor" spune un vechi proverb, iar filozoful G. Liiceanu spune: "Ieșirea din tipare vechi înseamnă intrarea în tipare noi". În realitate, orice fel de regim care are o altă bază decât Cristos este menit eșecului, întocmai ca o casă clădită pe nisip și nu pe piatră tare.
3. Comunismul a avut mai mulți adepți decât ne-ar plăcea să credem și, într-un fel sau altul, mulți au tras foloase și multora le-a convenit sistemul. Tot felul de neciopliți și incompetenți au putut accede la funcții și la poziții sociale la care nu ar fi avut acces înainte, inclusiv la nomenclatura PCR sau chiar la funcția de șef de stat.
4. Mulți oameni au fost mereu înclinați spre idei de stânga, așa cum ar fi: statul paternalist și asistențial, egalitarismul, etc. Libertatea e un concept abstract, pâinea e un lucru concret.
5. Afișarea regretului față de comunism este, poate în cele mai multe cazuri, o atitudine negativă față de actualul sistem.
6. A existat și există mereu o tendință de idealizare a comunismului, prezentă nu numai la noi, ci, în mod coordonat, în întreaga lume. Peste tot figura unui scelerat de teapa lui Che Guevara vinde orice tricou pe care odioasa figură este imprimată. Dimpotrivă, tricourile cu episcopii catolici morți în închisorile comuniste mă îndoiesc că ar avea căutare. În orice țară, din Europa și nu numai, e bine să îl înjuri pe Hitler și să îl ridici în slăvi pe Troțki. Invers, nu e bine.
7. În sfârșit, nu trebuie subestimate situațiile în care regretul comunismului este în urma unui raționament just. Ne place sau nu, sistemul actual are anumite minusuri chiar față de sistemul comunist. Nu mă refer la cazul dv sau al meu: noi personal ar trebui să fim inepți să regretăm comunismul. Nu același lucru pot spune despre oameni care erau strungari ori aveau alte meserii care necesită calificare serioasă, și își permiteau să meargă 2 săptămâni la mare cu familia, pe când acum sunt taximetriști și nu își permit acest lucru. Nici despre profesori care aveu un anumit statut social înainte, iar acum sunt bătaia de joc a guvernanților și chiar a propiilor elevi, care le râd, impenitent, în nas.
|