Toata ziua m-am chinuit sa postez, nu s-a putut din cauza retelei prea ocupate.
Vroiam sa raspund fiecaruia...
La intrebarea daca a fost asa de la inceput...Da asa a fost. Era scump la vorba, l-am aceptatat crezand ca e mai bine, dar din pacate, ulterior, s-a dovedit a fi chiar insuportabil. Nu era atent la discutii, nici nu ma privea in ochi, lucru de care am "murit" cate putin pana m-am obisnuit cu acea "moarte", ba chiar disparea din fatza, isi facea de treaba si ma lasa vorbind. Vorbe indiferent de continut, cotidiene(povestiri de la serv sau altele) pe el nu il interesau niciodata. Doar copilul a fost cel cu care ma sfatuiam si dezbateam pb casei, insa nu puteam sa spun tot ce aveam pe suflet.
Plus ca, lipsea de acasa pana tarziu, 12-1 noaptea... ma infuriam ca o furtuna intr-un pahar si atat. Cu femeile...nu stiu cum a reusit sa imi spuna ceva, ceva. Luandu-l cu frumosul, mi-a marturisit ca ar fi fost cu una, dar mai mult pentru ca ea vrut. Nu stiu ce sa mai zic, oricum, nu am bagat mana in foc ca nu ar fi mai fost si cu altele, dar nu am fost geloasa, macar sa fi fost altfel in familie…
Cert este ca nu am fost lovita absolut niciodata. Un "sprijin" a fost si mama in pastrarea casniciei "lasa, mama, ca daca nu te bate...daca gasesti pe altcineva care o sa-ti rupa oasele..." iar, eu fata cuminte, am ascultat cu lacrimi in ochi.
Copilul si-a vazut de pb lui, nu s-a implicat in ale noastre, n-a fost lipsit de mangaiere, l-am protejat cum am stiut mai bine sa nu-i afecteze sanatatea fizica, si sufleteasca. Ne rugam amandoi, eu pentru sanatatea si viitorul lui iar el pentru sanatatea mea.
Acum nu mai e chiar asa, insa eu nu pot sa uit ce mi-a facut in tinerete...practic s-a cam intors roata. Si nu stiu daca mai e la sufletul meu dupa atata zbucium. Sunt o persoana iertatoare, insa NU uit.
|