Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în brațe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi și-a văzut mai departe de drum.
Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârșit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
– Cum este posibil să ridici în brațe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniștit, celălalt i-a răspuns:
– Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porți și acum cu tine …
“Cine este bun mai bun să se facă și cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.” – părintele Paisie Olaru
Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin:
– Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.
– Foarte simplu – a răspuns celălalt. În fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă și de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezește în fiecare dimineață la viață. Așa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputințe, de cei ce au o viață mai grea decât a mea și pe care i-aș putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot face.
Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât în sufletul celui care primește cu recunoștință, cât și în sufletul celui care dăruiește cu drag.
|