View Single Post
  #7  
Vechi 05.01.2011, 13:45:09
NECTARIE NECTARIE is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.11.2010
Locație: BRASOV
Religia: Ortodox
Mesaje: 326
Implicit

Psalmul 111


Fericit este bărbatul

Care se teme de Domnul!

Care, împlinind porunca,

Găsește pace adâncă.


Neamul lui se întărește,

Seminția îi sporește

Și se binecuvintează,

Slava îl încununează.


Bogăție, spor, dreptate,

El le va avea pe toate

Și-acum, și-n eternitate,

Dumnezeu îi face parte.


Întunericul se pleacă,

Când lumina îl îneacă;

Domnul răsare în lume

Ca un Soare, prin minune.


Domnul, milostiv și drept,

Vede pe cel înțelept;

Îi dă strălucirea vieții,

Îndurarea frumuseții.


Bărbatul bun și milos

Și la grai cuviincios

Nu se clatină în veac,

Că a dat celui sărac.


Veșnic pomenit va fi,

Gata a nădăjdui

În puterea Domnului,

În mila Stăpânului.


Chiar de e vorbit de rău,

Îl apără Dumnezeu;

Va înfrânge pe dușmani

În ai seculilor ani.


Dreptatea nu i se șterge,

Rodul muncii și-l culege;

Domnul îl va lăuda,

Lumii îl va arăta.


Păcătosul va scrâșni,

Că nu îl va birui.

Pofta lui se va topi,

Domnul nu-l va mântui!
Reply With Quote