Ioana, pot sa te intreb ceva?:D uite ce ai spus tu:"tu traiesti viata aici pe pamant in placeri si pacate iar eu ma infranez"
Sa te infranezi de la ce? Este un mod de a recunoaste ca omul este facut asa cum este, este in natura lui sa se bucure de placerile lumesti, este firesc, din moment ce trebuie sa te "infranezi", sa te opresti de la ele. Fericirea si implinirea este diferita pt fiecare om in parte, pt mine este compusa din lucruri marunte. Dar hai sa o luam putin altfel...pilda spusa de tine poate fi interpretata si asa: daca a avut dreptate crestinul, macar filozoful a avut parte de "ora" lui de fericire pe pamant si asta ii va fi suficient, va avea constiinta unei vointe proprii si impacare in fata destinului implavabil. Daca dreptate a avut filozoful, si dincolo este un mare neant, atunci crestinul si-a irosit viata pe pamant, nedescoperind esenta fericirii simple, umane. Simplu mi se pare nu ce face Maria_sofia, ci sa traiesti pentru alta viata, sa nu ai curajul sa iti iei singur viata in maini si sa traiesti...daca ar stii oamenii cata putere au de fapt, altfel ar sta lucrurile
Iar legat de clipa vs eternitate...eu vad putin altfel lucrurile. Decat o eternitate "nemuritor si rece" mai bine "o ora de iubire". Clipa aceea metaforica de care vorbea maria_sofia poate fi traita de fiecare in modul unic, cel putin eu asa vad.
In modul meu infantil, pueril, eu nu cred ca Dumnezeu isi doreste o turma de oi supuse care de cele mai multe ori se apropie de el din teama si ipocrizie. Daca este atat de perfect precum spui, atunci s-ar bucura de faptul ca incercam sa ne implinim viata pe pamant, s-ar bucura de libertatea noastra. In fond ce conteaza cate rugaciuni, posturi canoane savarsesti...poate un simplu zambet sincer valoreaza mai mult. Acum astept sa fiu numita neortodoxa sau poate chiar mai rau, m-am obisnuit:)
|