[Mihnea Dragomir]

Am observat un lucru curios, pentru care nu am, deocamdată, o explicaţie: drepţii Vechiului Testament sunt, practic fără excepţie, căzuţi în uitare. Asta, deşi Sfinţii Prooroci sunt la mare cinste în Biserică. Chipul lor este înfăţişat în orice biserică de rit răsăritean. Ei formează un rând al iconostasului. Numai ei, alături de Sf Fecioară, sunt amintiţi în Simbolul Credinţei. Ei au făcut, desigur cu ajutor de la Spiritul Sfânt, mari minuni. Câţi oameni au fost atât de iubiţi de Dumnezeu ca Ilie ? Câţi oameni au avut înălţimea teologică şi zelul lui Isaia ? Cine a mai fost călăuzit de Dumnezeu în felul în care a fost călăuzit Moise ? Care dintre regii pământului vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbea David ? Cine a mai dovedit credinţa pe care a dovedit-o Abraham ? Dar cei dinainte de potop ? Cine se mai ridică la înălţimea unui Abel, a unui Lameh, a unui Enoh, a unui Noe ?

Şi totuşi, cu excepţia notabilă a lui Daniel, oamenii ezită dă dea copiilor nume din Vechiul Testament. Când aud despre un copil din zilele noastre că îl cheamă "Benjamin", mă gândesc că probabil că părinţii sunt protestanţi sau adventişti. Mai curând mă aştept să îl cheme "Zorro" decât să aibă numele unui patriarh sau sfânt din Vechiul Testament. Nici calendarele bisericeşti nu menţionează ca sărbători de poruncă sfinţii Lumii Vechi, în afară de cel pe care îl sărbătorim chiar mâine: Sf Ioan. Dar Ioan, deja e "sfânt de tranziţie" ca să zic aşa, este socotit mai mult ca sfânt al erei noastre.

Vreo explicaţie, vreo părere ?