Ravna cu care ne purtam de grija mortilor este in acelasi timp manifestare a nadejdii noastre in inviere dar si suport al vietii noastre inradacinate de acum in Dumnezeu, adica dincolo de aceasta lume. Romanul a pastrat credinta in Dumnezeu asa cum a primit-o din mosi-stramosi pentru ca a ramas credincios si a pastrat cu sfintenie aceste rinduieli crestinesti, aceste semne exterioare, repere existentialc fundamentale, care i-au aratat permanent clea spre Dumnezeu. Cre-dinta romanului nu a fost una a argumentelor rationale, ci a fost o credinta care a patruns in toate fibrele vietii sale si i-a transformat toate manifestarile si activitatile.
|