Parintelui Iustin
A fost un fapt real sau poate un vis,
Când pronia divină așa a făcut
Ca mâna dreaptă să-ți sărut,
Eu, leșul păcatelor de nedescris!
Cu jind așteptam binecuvântarea
Îngenuncheată la picioarele-ți sfinte,
Inima îmi era goală de cuvinte,
Iar privirea ta îmi tăia răsuflarea.
Aș fi stat părinte acolo o veșnicie
Cu o inima frântă, rugătoare,
Aș fi alungat și o rază de soare
Dacă aceasta nu-ți era trimisă ție.
Te priveam părinte ca pe o icoană
Copleșită de a ei frumusețe,
În chipul tău era atâta blândețe!
Ce taină ascundeai părinte, ce taină?
Părinte Iustin, îl rog pe Dumnezeu
Să-ți dea ani din anii mei,
Să ne înmiresmezi ca floarea de tei
Topind din lume al necredinței seu!
Autor:Maria-Lucia CORNEA
|