Psalmul 118, partea intai
Psalmul 118
Fericiți neprihăniții
Ce păzesc legea cea sfântă;
Fericiți vor fi smeriții
Ce spre Domnul se avântă!
Fericiți cei ce păstrează
Calea sfintelor porunci;
Cei ce, bine, nu lucrează
Se vor chinui la munci!
Doamne, Tu ai dat poruncă
Voile să-Ți împlinim;
Pe a ascultării stâncă
Zi de zi să ne-ntărim.
Poruncile Tale, toate
Aș vrea să le-ndeplinesc.
Niciuna să uit prin fapte,
Ca să nu mă rușinez!
Inima mea îndreptată
Îți dă laudă și-nvață
Cugetarea cea înaltă,
Ce mă întărește-n viață.
Nu mă părăsi pe mine,
Cuvântul Îți voi păzi;
Eu voi stărui în bine,
Până moartea va veni!
Deci cu inima Te caut,
Ca să nu mă părăsești;
Sufletul îmi este flaut
Pentru graiuri îngerești.
Binecuvântat ești, Doamne,
Învață-mă al Tău drum;
Iar cu buzele voi spune
Stăpâne, cât ești de bun!
Bogăția bunătății,
A poruncii împlinite
Și frumusețea dreptății
Sunt desfătări negrăite.
Mă gândesc mereu la Tine,
Cuget la porunca Ta.
Cuvintele le voi ține,
Viața mi-o voi îndrepta!
Tu deschide-mi ochii mie,
Ca minunea să-Ți cunosc;
Legea Ta mereu să-mi fie
Calea, viața, veșnic rost.
I-ai certat pe cei ce-s mândri,
Ca și pe nelegiuiți;
Dar pe mine să mă aperi
De făptașii urgisiți.
Cugetat-am doar la Tine,
Iară ei mă ocărau;
Gândul meu era de bine,
Dar cei tari mă defăimau!
Al meu suflet se topește,
Se lipește de pământ;
Viața sufletu-mi dorește,
Dată de al Tău cuvânt!
Învață-mă calea dreaptă,
Fă-mă să o și-nțeleg;
Cugetarea înțeleaptă
Dă-mi, ca binele s-aleg!
Sufletul îmi obosește,
Supărat în neștiință;
Vino și mă întărește
În cuvânt și în credință!
Îndreptează calea strâmbă,
Milă fă-mi cu a Ta lege;
Adevărul nu se schimbă,
Sufletul îl înțelege.
Mă lipesc de-a Ta poruncă,
Doamne, nu mă rușina;
Dă-mi schimbarea cea adâncă,
Lărgește inima mea!
Pururea-Ți păzi-voi calea,
Doamne, dă-mi înțelepciune;
Dă-mi povață pe cărarea
Harului și-a faptei bune.
Inima să nu se-ntoarcă
Dureros, spre lăcomie;
Ochii mei nu se încarcă
Cu priviri de viclenie.
Doamne, eu mă tem de Tine,
Deci Te rog să mă îndrepți;
Mila Ta să mă aline,
Cu ocări să nu mă cerți!
Eu doresc a Ta poruncă,
Știu că ea mă face viu;
Mila Ta să mă conducă,
Mântuit și eu să fiu!
Doamne, am mare nădejde
În cuvântul ce-ai rostit;
Celui ce mă ocărăște
Nu-i răspund cu grai răstit.
Dă-mi pe limbă adevărul,
Să-l grăiesc până-n sfârșit;
Pururea-L caut pe Domnul,
În Care-am nădăjduit!
Poruncile Tale caut,
Despre Tine povestesc;
Calea Ta în veci o laud,
Împăraților vorbesc.
Legea Îți iubesc, cuvântul,
Foarte tare, foarte mult;
Nu s-a-mpuținat avântul
Spre Tine, spre al Tău cult.
Amintește-Ți a Ta spusă
Către robul Tău dorit.
Mângâierea Ta, pătrunsă
De nădejde, m-a smerit.
Sub cruntă batjocorire
Am răbdat, m-am umilit,
Dar am dus la împlinire
Legea ce mi-ai dăruit.
Gândul Tău din veac, Stăpâne,
Eu atunci mi-am amintit.
Știu, la Tine nu rămâne
Nimic rău, nepedepsit.
Sunt mâhnit, căci păcătoșii
Mă-nconjoară și sporesc;
Ei nu vor legea dreptății,
Pe Tine nu Te cinstesc.
Pribegind, mi-aduc aminte
De Numele Tău cel Sfânt.
Cânt cereștile-Ți cuvinte
Și-Ți păzesc legea oricând!
Tu ești darul meu, dorirea
Vieții mele îndreptate,
Partea mea și moștenirea
Depărtării de păcate.
Ție m-am rugat din suflet,
Pentru mila Ta nespusă;
În dreptate mi-am pus umblet,
A mea inimă-i străpunsă!
Gata sunt pentru poruncă,
În păienjenișul vieții.
În păcat nu mă aruncă
Uneltirea răutății.
Și mă scol la miezul nopții
Să Te laud cu-a mea rugă.
Mă supun, blând, judecății,
Căci de bunătate-i pârgă.
Sunt părtaș la bucurie
Cu cei pe care-i conduci,
Cu cei ce se tem de Tine -
Milă multă lor le-aduci.
Îndreptează-mă pe cale,
Bunătate fă cu mine,
Să învăț legile Tale;
Eu cred cu tărie-n Tine!
Am greșit întâi în viață,
Mai apoi m-am umilit.
Dar trezitu-mi-ai speranță
Și cuvântul Ți-am păzit.
Căci ești Bun, ești Bunătate
Și mă-ndrepți cu mila Ta.
M-ai certat, după dreptate;
Legea Îți voi cerceta!
Cei mândri - inimă neagră,
Închegată-n răutate;
Iară viața mea, întreagă,
Desfătare în dreptate.
Doamne, Îți dau mulțumire
Că m-ai dus la umilință;
Astfel am făcut pornire
Viețuirii în credință!
Legea Ta este mai bună
Decât splendide comori;
Gura Ta poate să-mi spună
Despre dreptele cărări.
Tu ești Domnul, Ziditorul,
Doar Tu dai înțelepciune;
Se va bucura poporul
Drepților, de cele bune.
Facă-se mila cea mare,
Mângâierea Ta m-atingă,
Doamne, tinde-mi îndurare,
Răul să nu mă învingă!
Mintea mea e-n cugetare
Către legea Ta cea sfântă;
Caut a Ta îndreptare,
Tot cu inimă înfrântă.
Rușinează-i pe nemernici,
Pe nedrept m-au dușmănit;
Parte fă-mi cu cei puternici,
Ce pe Tine Te-au iubit!
Inimă fără prihană
Dă-mi, ca să fiu mântuit;
Dorul face-n suflet rană
După Tine, Cel dorit.
Chiar și ochii mei Te-așteaptă,
Ei privesc departe-n zări,
Să Te vadă, să Te vadă,
Să-mi răspunzi la întrebări.
Cât voi mai trăi în lume?
Dreptate, când îmi vei da?
În jur e deșertăciune,
Nu-i nimic ca legea Ta.
Poruncă Ți-e adevărul;
Pe nedrept m-au prigonit.
Obositu-mi-a piciorul,
Sufletul mi-e chinuit.
Ajută-mă, mă viază,
Milă dă-mi până-n sfârșit;
Legea Ta mă îndreptează,
Calea nu am părăsit.
Cuvântul domnește-n veacuri,
Adevărul e în cer,
Și-i transmis mereu în neamuri.
Creaturile nu-Ți pier.
Pământul așa rămâne,
După cum Tu l-ai făcut.
Orice zi are și-un mâine,
Pentru un nou început.
Facerea mâinilor Tale
Îți slujește după lege;
Și-n necaz, și-n supărare,
Mintea mea Te înțelege.
Niciodată în uitare
Nu doresc să mă scufund.
Cum să uit legile Tale,
Ce îmi dau viață și cânt?
(partea I
|