Citat:
În prealabil postat de mariamargareta
Aici tu "faci legătura" dintre cal și măgar, adică bați apropoul pe care pucioșii îl strigă în gura mare, și zici așa: că avem un cort al trupului în care suspinăm îngreuiați, dar Domnul ne-a făgăduit un cort al lui Dumnezeu, și de aceea ne-a și dat o locuință din cer cu care să ne îmbrăcăm și care s-a coborât ca o cetate sfântă din cer, luând numele "Noul Ierusalim de la Pucioasa", locuință veșnică în care sălășluiește poporul pucios care are numele "poporul lui Dumnezeu" (sau, altfel spus, "Noul Israel"), iar "Dumnezeul" Pucios este cu noi.
Din păcate, unele deosebiri de nuanță dau pe față impostura și amăgirea pucioșilor. Cetatea lor este numai cu numele "Cetatea Noul Ierusalim", altminteri nu corespunde cu nimic cetății descrise de Apocalipsa. Ea nu se pogoară din cer, ci răsare din pământ; ea nu este zidire de la Dumnezeu, ci de la om; nu este nefăcută de mână, ci este făcută de mână omenească; lumina ei nu este asemenea cu cea a pietrei de mare preț, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul, ci este lumină electrică obișnuită, care vine prin fir de la omul din lume; ea nu are zid mare și înalt ci mic și scund; nu are douăsprezece porți, iar la porți douăsprezece îngeri, ci douăsprezece uși, fără îngeri; "cetatea" pucioșească nu este în patru colțuri, ci în opt; "cetatea" pucioșească nu are douăsprezece mii de stadii, ci 10-12 metri; zidul "cetății" pucioșești nu are o sută patruzeci și patru de coți, ci 2-3 metri; zidăria zidului ei nu este de iaspis, iar cetatea nu este din aur curat, ca sticla cea curată;temeliile zidului "cetății" pucioșești nu sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint, și ametist), ci sunt din piatră de râu adunată de adepții pucioși de pe valea râului Ialomița; cele douăsprezece "porți" nu sunt douăsprezece mărgăritare, ci sunt uși din lemn obișnuit; fiecare din "porți" nu este dintr-un mărgăritar, ci din mai multe scânduri geluite; piața cetății nu este de aur curat, și nu este străvezie ca sticla.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, și Mielul este templul ei"; dar "cetatea" pucioșilor are un "templu" în mijloc, în care ei se închină "Dumnezeului" lor.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul"; dar "cetatea" pucioșilor are nevoie de soare și de lună ca s-o lumineze, iar făclia ei este curentul electric tras de la stâlpul din uliță.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "neamurile vor umbla în lumina ei, iar împărații pământului vor aduce la ea mărirea lor", dar pucioșii zadarnic așteaptă, de mai bine de douăzeci de ani ca să vină neamurile pământului la ei, ca să li se închine.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "porțile cetății nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo"; dar porțile "cetății" pucioșilor sunt închise ziua și noaptea, căci la ei și ziua este ca noaptea, și numai o noapte spirituală este acolo.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor", dar nici măcar un neam nu a făcut acest lucru până acum.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scriși în Cartea vieții Mielului", dar pucioșii sunt maeștri ai minciunii și ai dezinformării, ascunzând că unul dintre adepții lor a încercat să se spânzure în "templul cetății", fiind adus la disperare de minciunile și nedreptățile liderilor pucioși, care au pângărit "cetatea" cu gândurile de sinucidere ale celui nedreptățit de ei.
Noul Ierusalim de la Pucioasa este doar o biată clonă a Noului Ierusalim ceresc, jalnică în asemănare și sclipitoare în deosebiri cu cetatea cea adevărată, care se va coborî din cer la plinirea vremii, exact așa cum a fost proorocită în Apocalipsă.
|
Nu!!! eu nu am spus asta, tu spui asta , eu nu am spus, tu presupui ce gandesc eu, dar iti spun ca nu esti nici pe departe aproape.
Cort spune Pavel este trup omenesc, iar in apocalipsa se refera la Trupul omenesc al "Cuvantului", de ce ar spune apocalipsa "Cortul lui Dumnezeu" pai eu zic ca vrea sa evidentieze acest lucru, sa il sublinieze, si anume ca Dumnezeu la a doua venire are si un trup omenesc, ca noi oamenii, separat de ceea ce este in inviere, caci ceea ce este in inviere este lumina, si acel trup transfigurat se uneste in chip tainic cu un trup normal evidentiind in chip si mai tainic cele doua firi ale lui Hristos, cea Dumnezeiasca(de Cuvant al lui Dumnezeu) si cea omeneasca(de fiu al omului).
Precum Maxim Marturisitorul in Filocalie, "Raspunsuri catre Talasie" la talcuirea semnului lui Iona spune:
". Lucrul se intelege asa: ca dupa cele trei zile, pe care le-a petrecut Proorocul in pantecele chitului,
desemnand de mai inainte in sine ingroparea de trei zile si Invierea Domnului, Scriptura asteapta sa vina alte trei zile,
in care sa se arate lumina adevarului si adevarata implinire a tainelor prevestite,
ca apoi sa se produca distrugerea cetatii,
dat fiind ca aceste zile din urma nu vor mai preinchipui numai adevarul ingroparii si al Invierii Mantuitorului,
ci il vor arata limpede, implinindu-se in realitate, pe cand cele trei zile de mai inainte, pe care le-a petrecut Iona in chit, numai il preinchipuiau.
Caci daca orice chip se refera la un adevar asteptat in viitor, iar chipul in acest caz a constatat in petrecerea de trei zile a lui Iona in pantecele chitului, este vadit ca chipul are sa se arate ca urmand dupa el, in mod real, taina unui adevar nou.
Si de fapt, trei zile si trei nopti a petrecut Domnul in inima pamantului, cum insusi Domnul zice: ''Precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul omului in inima pamantului trei zile si trei nopti''.
Deci spunand Scriptura: ''Inca trei zile'', arata in chip ascuns ca alte trei zile au trecut, caci altfel nu ar fi spus ''inca'', adica ''vor mai fi trei zile, si Ninive va fi distrusa''. Deci nu chipul avea sa distruga Ninive dupa hotararea dumnezeiasca, ci adevarul despre care a spus: ''inca trei zile''.
E ca si cand Iona ar fi zis: ''Vor mai fi inca trei zile dupa chipul aratat prin mine, in care va avea loc o ingropare si o inviere mai tainica, si dupa aceea Ninive va fi distrusa''.
Vezi asta este :"E ca si cand Iona ar fi zis: ''Vor mai fi inca trei zile dupa chipul aratat prin mine, in care va avea loc o ingropare si o inviere mai tainica, si dupa aceea Ninive va fi distrusa"
Dar ia uite ce spune Pavel in legatura cu invierea:
"
4. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci
să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghițit de viață."
Adica noi, nu vrem ca aceasta haina , cort, sau trup sa fie scoasa, adica sa nu o avem, deci impicit sa murim caci asta se intampla cand o scoti , ci peste aceasta sa ne imbracam cu cealalta pe deasupra, adica cu haina spirituala a duhului sfant, si astfel moartea cea a trupului va fii biruita prin viata, adica prin duhul sfant, si astfel omul nu va mai murii pe pamant, asa cum si Adam la inceput nu murea, iata taina mantuiirii pe care o releva Pavel, iar Hristos este incepatura a invierii, caci in chip tainic prin trupul sau transfigurat intruchipeaza "haina invierii" si slava viitoare pe care omul o va avea...
Deci :"Scriptura asteapta sa vina alte trei zile,in care sa se arate lumina adevarului si adevarata implinire a tainelor prevestite,dat fiind ca aceste zile din urma nu vor mai preinchipui numai adevarul ingroparii si al Invierii Mantuitorului,
ci il vor arata limpede, implinindu-se in realitate, pe cand cele trei zile de mai inainte, pe care le-a petrecut Iona in chit, numai il preinchipuiau. "
Deci se intelege si asa, chipul este invierea, iar a doua venire este adevarata implinire a tainelor prevestite prin chip adica prin "INVIERE"..