[alyna26]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Folosiţi mult cuvintele "bun" şi "rău". Dar ce înseamnă ele de fapt ? Aici este cheia întregii înţelegeri, după părerea mea.

Pentru creştini, "bun" şi "bine" se defineşte ca ceva care te apropie de Bunul Absolut şi Bunătatea absolută. Iar "rău" este contrariul lui. Prin urmare, "bun" este ceva relativ, fiindcă referenţialul acestuia îi este exterior. Ca de obicei, înţelegem mai bine gândind la situaţii concrete:
1. Este boala un lucru rău sau un lucru bun ? Dacă boala ne acreşte, aşa cum se întâmplă atât de des, atunci boala e ceva rău. Dar, dacă boala ne ajută să înţelegem mai bine slăbiciunea noastră, dacă boala ne ajută să Îl descoperim pe Cel de care ne îndepărtasem, dacă ne ajută să fim iertători în suferinţă aşa cum El a fost, atunci boala este un lucru bun.
2. Este bogăţia un lucru bun sau un lucru rău ? Iarăşi, depinde: Dacă bogăţia ne face să uităm cât de trecătoare sunt cele materiale, atunci e un lucru foarte rău, fiindcă ne vom petrece viaţa jertfind unui viţel de aur. Dacă bogăţia, însă, dobândită cu mijloace licite, ne ajută să creştem copii drepţi şi o folosim pentru fapte plăcute regelui nostru, atunci e un lucru bun.

Ca medic, aud des părerea "ce noroc a avut cutărică să moară în mod subit, ce bine este să nu te chinuieşti". Nu e aşa, nu e de loc aşa. Nu pentru moarte subită se roagă creştinii, ci cerem "sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, fără de patimă, răspuns bun la înfricoşata Judecată". Deci, moartea subită poate fi un fel foarte, foarte rău de a muri, dacă cel care moare astfel, moare aşa cum a trăit: în păcat, departe de pâinea cea îngerească, fără a fi descoperit izvorul vieţii sale. E preferabil să ne chinuim un pic pe pământ, decât să ne chinuim mii şi mii de ani, în eternitate. Fiindcă, din perspeciva eternităţii, viaţa noastră pe pământ ni se va părea că a durat o clipă (deja vedem că bătrânii gândesc astfel). Dar în funcţie de cum trăim clipa asta, ne vom bucura sau nu ne vom bucura după aceea. În asta constă valoarea, de neînlocuit, a vieţii. Şi faţă de asemenea valoare, micile necazuri pe care le avem, care la data când le avem ni se par teribile, sunt, de fapt, ridicole. Şi, dacă vom şti să trecem cu credinţă peste ele, vom spune peste zeci de mii de ani: "Cât de bun este Domnul ! Cât de mare este dărnicia Lui, dacă pentru că am trecut cu bine necazuri atât de mici mi-a dat atâta bucurie şi aşa răsplată !".

deci sa inteleg ca dumneavoastra ati accepta cu fruntea senina napastuirile soartei si daca Doamne fereste, vi s-ar naste un copil bolnav, nu va-ti revolta ci ati incepe sa va intrebati ce pacate capitale ati comis? haideti va rog sa nu vorbim la modul ideal si umil, ci cu argumente concrete si la obiect. Dumnezeu ne-a dat pana la urma ratiune ca sa o folosim si nu ca sa acceptam totul fara sa ne intrebam macar.