[delia31]

În prealabil postat de Danut7

nu poate fi aici intunericul imaginea absolutului, indefinibilului ? dar atunci ce este adancul? dar apa, singurul element material din tot versetul?

Danut, cred ca starea initiala ante fiat lux nu poate fi supusa descrierii in cuvinte decat prin negatii vagi, indefinibile: „netocmit’’, „gol’’, „adanc intunecos”, „genune” care sa exprime oarecum starea lumii de a nu fi nici fiinta, nici nefiinta, de a fi in afara onticului.

Ca sa vorbeasca despre o lume care inca nu exista, asupra careia nu intervenise inca Logosul Divin (Ratiunea, Cuvantul), autorul biblic s-a folosit de expresii care sugereaza lipsa: nedeslusit, neant, adanc intunecos, ceata, aburul primordial (vaporii de apa), abis= fara fund (a-element privativ, indica lipsa / byssos= fund), a-narhia (a=fara / arkhos=conducator), haos (gr. khaos) = vid, abis.

Limbajul filozofico poetic de factura metafizica incearca exprimarea inexprimabilului si nemaiganditului in termeni care doar induc starea de aproximatie. Vezi in celebrele versuri ale lui Eminescu din Scrisoarea I:
„ la-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă”, conjunctia „nici” e specifica exprimarii vidului ontologic si face parte din registrul lingvistic al „a-croniei si al a-topiei cosmice (din afara timpului si spatiului).
In exprimarea „nici fiinta, nici nefiinta” – acest „nici” nu numai ca sugereaza inexistenta creatiei dar o si transfera in afara puterii omenesti de a o concepe: „N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă”...
Nu exista nici de-vazutul, nici vazatorul in afara Creatorului: „Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.”

„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...”