[NECTARIE]

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiţi să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greşit să considerăm că Dumnezeu îşi manifestă supărarea aşa cum o face omul. Furia umană nu ne poate ajuta să înţelegem mânia dumnezeiască, deoarece omul supărat devine iraţional şi face gesturi necugetate şi dăunătoare. De asemenea, este greu să vorbeşti în acelaşi timp despre un Dumnezeu al dragostei şi un Dumnezeu al mâniei. Un părinte al Bisericii spunea că, dacă duci o viaţă rea şi Dumnezeu nu îţi face nimic, e semn că supărarea Lui este asupra ta. Mai ales în Vechiul Testament vedem intervenţii ale puterii Domnului, care nu a mai suportat răutatea de pe pământ şi învăţăm de aici că mânia dumnezeiască este icoana iubirii părinteşti, care nu este indiferentă faţă de drumul creaţiei, nu priveşte drumul istoriei cu detaşare, ci cu implicare. Iubirea şi dorinţa de a salva pe cineva nu te fac impasibil şi indiferent, ci te obligă să lupţi pentru bine. Autorul fragmentului apostolic de astăzi recomandă într-o altă epistolă, destinată efesenilor, ca atunci când cineva se mânie să nu greşească (Efeseni 4, 26), iar Sfântul Iasaia Pustnicul a vorbit mult despre mânia firească, care trebuie îndreptată către rău. Aşadar, mânia lui Dumnezeu este semnul prezenţei Sale în creaţie, ca dorire a binelui şi corectare a răului.