View Single Post
  #3  
Vechi 10.01.2011, 14:35:51
NECTARIE NECTARIE is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.11.2010
Locație: BRASOV
Religia: Ortodox
Mesaje: 326
Implicit

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiți să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greșit să considerăm că Dumnezeu își manifestă supărarea așa cum o face omul. Furia umană nu ne poate ajuta să înțelegem mânia dumnezeiască, deoarece omul supărat devine irațional și face gesturi necugetate și dăunătoare. De asemenea, este greu să vorbești în același timp despre un Dumnezeu al dragostei și un Dumnezeu al mâniei. Un părinte al Bisericii spunea că, dacă duci o viață rea și Dumnezeu nu îți face nimic, e semn că supărarea Lui este asupra ta. Mai ales în Vechiul Testament vedem intervenții ale puterii Domnului, care nu a mai suportat răutatea de pe pământ și învățăm de aici că mânia dumnezeiască este icoana iubirii părintești, care nu este indiferentă față de drumul creației, nu privește drumul istoriei cu detașare, ci cu implicare. Iubirea și dorința de a salva pe cineva nu te fac impasibil și indiferent, ci te obligă să lupți pentru bine. Autorul fragmentului apostolic de astăzi recomandă într-o altă epistolă, destinată efesenilor, ca atunci când cineva se mânie să nu greșească (Efeseni 4, 26), iar Sfântul Iasaia Pustnicul a vorbit mult despre mânia firească, care trebuie îndreptată către rău. Așadar, mânia lui Dumnezeu este semnul prezenței Sale în creație, ca dorire a binelui și corectare a răului.
Reply With Quote