[mariamargareta]

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (II)


În acest loc din România are loc pogorârea tainică, fără trup, a lui “Hristos-Pucios”, care vine doar cu duhul şi cu cuvântul de mai bine de 55 de ani pentru poporul pucioşesc:

“...Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuţ de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf. Iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

După alţi opt ani liderii pucioşi insistă cu aceeaşi enormitate: la Glodeni, locul unde Dumnezeu l-a plămădit pe Adam, are loc de 50 de ani încoace “întoarcerea” lui “Hristos-Pucios” în duh şi cuvânt pe pământ, după ce Şi-a lăsat trupul să aştepte aceste cinci decenii în cer:

“Mama Mea cea plină de blândeţe şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului, pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

De altfel, pucioşii pretind că România este ţara aleasă, ţara strălucirii proorocită de Daniel, în care aceeaşi locaţie de pe pământ (Glodenii Pucioasei) a fost prima limbă de pământ care a ieşit din ape la facerea lumii, şi iarăşi, primul petec de uscat ieşit din ape după potop:

“Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moştenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, şi din el l-am plămădit pe om. Tu ai fost primul petecuţ de uscat care a ieşit din ape la facerea lumii, şi l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărţind apele de sus şi de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creştet în sus şi ţi-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârşit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

O logică simplă ne duce la concluzia că: dacă Adam a fost zidit undeva la o adresă fixă (din glodul Glodenilor, în suburbia Pucioasei, judeţul Dâmboviţa, ţara România, continentul Europa, planeta Pământ, galaxia Noastră, Univers), iar “diavolul a ieşit din Adam atunci când Adam n-a avut de lucru şi s-a semeţit împotriva lui Dumnezeu”, înseamnă că putem face localizarea precisă în timp şi spaţiu a apariţiei diavolului în lume. Diavolul a apărut pe lume la Pucioasa! Acolo e locul lui de naştere, acolo a crescut şi acolo se simte el bine, pe pământurile lui natale, unde se vede că îşi face şi acum de cap.

Cum rămâne însă cu şarpele? Biblia spune textual că şarpele l-a amăgit pe om. Pucioşii găsesc repede o explicaţie stupefiantă: Omul (Adam) i-a dat trup lui Lucifer, şi i-a dat un trup de şarpe, ca să lucreze Lucifer prin trupul şarpelui semeţia pe care o mocnea Adam în mintea lui. Şi văzând femeia lui Adam şarpele, cum se încolăceşte pe trunchiul pomului, Eva a poftit, iar încolăcirea a lucrat în cugetul ei tentaţia asupra rodului cunoaşterii care era în pom, dar la care nu putea să ajungă decât cu ajutorul şarpelui, căci rodul era prea sus şi Eva era prea scundă şi nu avea scară cu care să se urce după rodul poftit de ea. Dar şarpele, care se făcuse duh rău şi supus lui Adam şi femeii sale, a urcat sus în pom şi a luat rodul în gura lui şi i l-a dat femeii, care a muşcat din el şi apoi i-a dat şi bărbatului:

“Carnea pofteşte, şi se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, şi carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoaşterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, şi dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului şi nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu şi s-a semeţit şi şi-a făcut înţelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, şi omul i-a dat trup prin şarpe. Şarpele s-a încolăcit pe pom, şi aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoaşterii. Femeia s-a atins şi a mâncat şi a luat cunoaştere, şi i s-au deschis ochii pentru bine şi pentru rău, şi a dat şi bărbatului, şi atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, şi prin om toate fiinţele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-3-1998)

Aşadar pucioşii ne lămuresc despre “îngerul cel frumos” (Lucifer) că s-a făcut duh rău şi s-a supus necondiţionat lui Adam exact în clipa când a tras cu urechea şi a auzit cuvântul Domnului rostit de Adam femeii sale (fără să-şi ia o minimă precauţie, ca să nu-l mai audă nimeni), iar imprudenţa guralivă a lui Adam a adus pe lume căderea îngerilor.