[mariamargareta]

În prealabil postat de bob2909

[...]
Iar cand Pavel spune:" Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Gal.3,28) scuza-ma dar se refera la a iesii din legea FIRII, si a intra in legea HARULUI.

Iar legea firii ce inseamna:legea naturala [...]

Nici vorbă de „legea firii”, de care spui tu că este totuna cu „legea naturală”. Este vorba de Legea lui Moise, dată poporului evreu. Pavel arată în aceeaşi epistolă că e vorba de Legea lui Moise, atunci când spune că mai întâi a fost făgăduinţa dată lui Avraam, şi abia apoi, după 430 de ani, a venit şi Legea. Dacă ar fi fost vorba de „legea naturală”, atunci Legea n-ar fi apărut abia la 430 de ani după Avraam, ci ar fi apărut de la Facerea Lumii. Credinţa în Hristos a adus Duhul Sfânt peste cei ce cred, ceea ce Legea lui Moise n-a putut face peste „poporul ales”:

„O, galateni fără de minte, [...] Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?
Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?
[...] din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei?
[...]Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: "Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă".
[...] prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu [...]
Legea însă nu este din credinţă [...]” (Gal. 3:1-12)

Legea lui Moise nu era „legea naturală” şi din simplul motiv că ea, după ce că apare destul de târziu în istorie, s-a mai făcut şi blestem peste om, iar blestemul nu este ceva natural, ci o lucrare care înfrânge legea firii:

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii [...] Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa.
Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă [...]” (Gal. 3:13-18)

Legea lui Moise nu este legea naturală şi pentru motivul că ea nu dă nici viaţă, nici dreptate, aşa cum ar trebui să dea o „lege naturală”:

„Deci ce este Legea? [...]
Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege.” (Gal. 3:19-21)

Legea lui Moise a fost doar o „călăuză spre Hristos”, care vine şi desăvârşeşte Legea şi elimină pentru totdeauna conceptul perisabil de „popor ales”. Aceeaşi credinţă în Acelaşi Hristos îi face pe toţi un singur popor: „poporul creştin”, ca toţi să fie una, aşa cum s-a rugat Domnul pentru noi:

„Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
[...]
Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Gal. 3:23-28)

La începutul istoriei, Dumnezeu era cel care Îşi alegea un popor, căruia i se impunea cu putere multă, iar „poporul ales” era acela care, prin faptele lui, Îl arăta oamenilor pe Dumnezeu că există şi că este Atotputernic.La sfârşitul istoriei, Dumnezeu este cel care Se arată pe Sine, dar nu Se mai impune nimănui şi nu mai alege pe nimeni. El stă la uşa inimii fiecăruia şi bate, iar cei care Îi dechid se fac popor, poporul creştin, poporul care Îl recunoaşte şi Îl mărturiseşte. El nu mai este „popor ales”, ci poporul care alege, pentru că el Îl alege pe Dumnezeul cel Adevărat ca să-i fie Stăpân, respingându-i pe toţi „dumnezeii” falşi ai celorlalţi oameni.

Iudeii se considerau „popor ales” tocmai pentru că ei aveau Legea lui Moise. Pavel vine şi arată că nu mai este şi nu va mai fi vreodată vreun „popor ales”, căci acum toţi cei ce cred în adevăratul Dumnezeu, descoperit oamenilor prin Domnul Iisus Hristos, sunt „una în Hristos”. Deci nu are sens să mai inventaţi voi acum un „popor ales”, nominalizând ba „poporul român” ba „poporul pucios” şi făcând din România, Buricul Netăiat al Lumii.

Desigur, voi, pucioşii, faceţi aceasta speculând faptul că pe pământ sunt mai multe confesiuni sau „Biserici”, dar uitând că Unul este Hristos. Din acelaşi motiv pretindeţi că „Biserica Noul Ierusalim” este singura biserică adevărată, toate celelate fiind căzute într-o „adâncă apostazie”.

Faptul că există mai multe confesiuni creştine este explicabil prin neputinţa firii căzute omeneşti de a se ridica în unanimitate la înălţimea sfinţeniei spre care este chemată. Omul îşi explică tainele dumnezeirii în mod diferenţiat şi după propriile sale puteri, iar atunci când, dintr-o părere prea bună despre sine, nu se mai consultă cu nimeni şi iese din sânul Bisericii, promovând idei creţe, inovatoare, este întemeietor de eres şi de schismă. Chiar de la început, deşi a fost o singură Biserică, erau adesea mai multe păreri. Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să se evidenţieze cei mai buni, sfinţii şi părinţii Bisericii, ca să fie ei pentru ceilalţi, prin faptele lor, ca nişte repere vii în căutarea adevărului.