„Iată încă ce vad: toţi se grăbesc, aleargă care încotro să prindă ceva si nimeni nu apucă niciodată să prindă nimic. Odată mi s-a întîmplat să traversez o stradă aglomerată – ce zăpăceală şi ce deşertăciune! Dar observ apoi că în case e acelaşi lucru şi, probabil, şi în sufletele oamenilor. Nu reuşesc să mă dumiresc: oare se poate trăi asa? Şi iată ce mai văd: aici toţi se înghesuie unul pe altul, se persecuta si se stapanesc unii pe altii, nimeni nu este slobod să facă ce vrea. Sa nu indraznesti sa te îmbraci cum iti place, nici să te porti cum iti e felul, sa vorbesti – de asemenea: nimic n-ai voie sa faci cum doresti. Totul se supune la ei unei legi scrise nu se stie de cine; pe toti ii incurca, dar nimeni nu indrazneste să o înlăture. In schimb, fiecare devine tiranul celuilalt. Indrăzneste sa nu dai ascultare cuiva – va fi o tragedie! Mie, de pilda, uneori îmi place să cânt. E ca în rai: îmi face placere şi mie, si celor care ascultă. Dar aici, vrei, nu vrei, trebuie să canţi. Ţi se propune foarte politicos, dar este considerat împotriva legii să refuzi. Şi canti. Este un chin de nesuportat, mai să-mi crape pieptul, dar mi-l umflu, ca să arăt că o fac din suflet. Am văzut asta şi la alţii. Poftim libertate! Privind din afară, sunt un om liber. Un om liber legat de maini si de picioare.
De aceea am început să observ, dacă din suflet fac ei tot ceea ce fac. Şi ce să vezi? Poate mă înşel, dar nu am găsit nimic făcut din suflet. Dezmierdări prefacute, bunăvoinţa – falsa, respectul faţă de ceilalti – tot aşa. Totul este prefăcătorie. In spatele unei aparenţe liniştite si atrăgătoare se ascunde un cu totul altfel de suflet, pe care, dacă l-am scoate afara, nimeni nu l-ar găsi nici măcar suportabil, daramite atrăgător In concluzie, atunci cand ne întalnim, nu formăm decât o adunătură de comedianti. Ce mai spectacol! Şi iată ce mă uimeşte: toţi îţi transmit o răceală cumplită. Cum este cu putinţă? Căci toti sunt prieteni la cataramă, ai crede ca sunt gata să-şi dea şi viaţa, iar frigul iti intră în oase!''