Ancah, am citit din ce ai scris ca degeaba spunem rugaciunea inimii daca mintea noastra nu este prezenta si mi-ai amintit ca asa am facut odata, adica: mi-am spus in gand aceasta rugaciune dar tot am cazut in pacat. In ziua aceea am fost foarte mustrat si deranjat intr-un fel ca am pacatuit stiind foarte bine ce fac. Asta ma macina de cand am inceput sa gandesc in spirit religios, ca pacatuiesc cu buna stiinta, poftind si la ceea ce vreau sa fac sau sa zic, dar si la faptul ca actiunea mea este un pacat, fiindu-mi foarte greu sa accept faza ca am mai cazut o treapta cu voia mea si din buna stiinta, fiind constient ca imi fac singur drum spre iad, dar cu toate acestea tot imi este foarte greu sa inlatur anumite obiceirui din viata mea. :( Cred ca daca o sa continui asa, adica sa aman de pe o zi pe alta sigur o sa ajung in iad. Nu vreau sa deznadajduiesc, dar pacatuiesc zilnic, cum sa nu ma gandesc ca sunt vrednic de toata osanda iadului?
|