[Diana67]

Wells a recunoscut: „Conspiraţia deschisă nu este de factură socialistă, ci doar un produs al socialismului, de la care a asimilat tot ce se putea asimila.” „Conspiraţia deschisă nu este într-atât un proces al socialismului, cât mai degrabă un plan extins, care a devorat şi digerat tot ce a fost folositor de la înaintaşii socialişti.” Planul lui Wells a fost implementat într-un mod înspăimântător în ultimii 75 de ani. Wells a fost un partizan înfocat al „globalizării”, cel mai distructiv scop al „Iluminaţilor”. În zilele noastre conspiraţia deschisă a fabianiştilor a fost condusă de fostul prim-ministrul Tony Blair.
Întâlnirile secrete ale „Iluminaţilor” erau denumite sinoduri. Cei care, în interiorul oricărui district ajungeau să deţină grade medii, atingeau nivelul de epopt (în Grecia Antică, iniţiat în secretele eleusine) şi constituiau un sinod. Fiecare district avea nouă epopţi. Munca lor consta in propaganda prin care creau opinia publică. Potrivit constituţiei Weishaupt, pusă la punct de cel care a înfiinţat ordinul „Iluminaţilor”, cei care aveau gradul de epopt erau responsabili de formarea opiniei publice. În numele ştiinţei, scopul „Iluminaţilor” era acela de a întoarce lumea pe dos. Epopţii acţionează ca apostoli. Cei care ating acest grad trebuie să îşi abandoneze credinţa în Dumnezeu (Augustin Barruel – Studii care ilustrează istoria iacobinismului, Londra, 1797). Wells a fost un astfel de epopt.
Bineînţeles, există şi grade mai mari, ca Iniţiat al Sanctuarului Gnozei, Rex Summus Sanctissimus, Frater Superior, şi Cap în afara Ordinului (gradul al 12-lea). Deasupra tuturor este Consiliul Suprem al ordinului, ai cărui membri sunt denumiţi areopagi. Preşedintele lor este regele secret al „Iluminaţilor”, al cărui nume şi adresă este cunoscut doar areopagilor. Areopagii reprezintă clasa invizibilă, partea nevăzută a conspiraţiei.
Dacă datorită unor fapte penale săvârşite de un membru al „Iluminaţilor” există riscul ca unele secrete ale ordinului să ajungă pe mâini greşite, acesta trebuie să se sinucidă. Conducerea pretinde sinuciderea în astfel de cazuri. Pentru a proteja secretele ordinului, adeptul Serge de Portugalia s-a sinucis în anul 1790. Constituţia Weishaupt preciza: „Nici o putere din lume nu îl poate salva pe cel care ne trădează.”
Francmasonii aveau nevoie de o organizaţie internaţională, capabilă să monitorizeze toate naţiunile. Aceasta a fost înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919, purtând numele de Liga Naţiunilor, la iniţiativa francmasonilor Woodrow Wilson (1856-1924, Preşedinte al SUA în perioada 1913-1921) şi Jan Christiaan Smuts (1870-1950, prim-ministru al Africii de Sud în perioada 1919-1924), şi a fost iniţial condusă de francmasoni în frunte cu James Eric Drummond (politician englez liberal, 1876-1951) şi Joseph Avenol (1879-1952). Satutul Ligii Naţiunilor a intrat în vigoare pe data de 10 ianuarie 1920 şi potrivit propagandei sale ar fi trebuit să pună capăt tuturor războaielor.
Elita masonică a fost cea care a instigat Primul Război Mondial, care a durat patru ani, trei luni şi 11 zile. În timpul acestui război au fost omorâţi opt milioane de soldaţi, aproape 20 de milioane de civili au murit datorită bolilor, foametei şi a schimbărilor sociale. 20 de milioane de soldaţi au fost serioşi răniţi iar 3 milioane au fost scoşi din luptă. Războiul a costat 100 milioane de dolari pe zi. În timp ce guvernul francmason avea propriile preocupări, oamenii de afaceri englezi vindeau mâncare germanilor, prelungind astfel războiul cu câţiva ani. Livrările se efectuau prin intermediari din Scandinavia. Ceva mai târziu, elita masonică a oferit soluţia sa, şi anume, Liga Naţiunilor, care oficial ar fi trebuit să stabilească pacea şi cooperarea între naţiunile lumii, să devină un guvern mondial.
Convenţia Marii Loje din Franţa din anul 1922 a recunoscut că Liga Naţiunilor ar trebui să conducă Statele Unite ale Europei, precum şi o federaţie mondială a statelor (Vasili Ivanov – Serviciile secrete şi francmasoneria rusă de la Petru I până în ziua de azi, Moscova, 1997, p. 476). Această tentativă s-a soldat cu eşec. Pe data de 25 septembrie 1919, Senatul Statelor Unite a votat împotriva membrilor Ligii Naţiunilor. Atunci când preşedintele Woodrow Wilson a fost informat, a făcut o depresie nervoasă. La scurt timp după aceea el a suferit un atac cerebral în urma căruia i-a paralizat partea stângă a corpului. Pe data de 19 martie 1920, Senatul a votat din nou împotriva deciziei ca Statele Unite să se alăture Ligii Naţiunilor. Germania constituia cel mai mare obstacol în realizarea planurilor pe care şi le făceau membrii Mesei Rotunde britanice, de a implementa un guvern mondial care să fie condus de la Londra şi New York. Lordul Lionel Rothschild a fost membru cu puteri depline a Mesei Rotunde, a finanţat atât pe magnatul Cecil Rhodes, cât şi pe liderul francmasoneriei britanice Alfred Milner. În acest fel ei au fost capabili să construiască imperiile lor miniere (DeBeers Consolidated Mines) în Africa de Sud. Rothschild a fost mulţumit de Milner, mai apoi l-a numit preşedinte al companiei miniere Rio Tinto Zinc. Înainte de Primul Război Mondial francmasonul de grad înalt Rene Viviani (1863-1925), a fost prim-ministru al Franţei. După război el a reprezentat Franţa la Liga Naţiunilor