Citat:
În prealabil postat de Marius22
Pana in secolul al IV-lea, in vremea imparatului Constantin cel Mare, duminica a fost o zi lucratoare. Nu putem spune insa ca era o zi ca oricare alta deoarece crestinii in aceasta zi se adunau pentru "frangerea painii", ceea ce noi numim astazi, Sfanta Liturghie.
|
Primii creștini se adunau pentru frângerea pâinii în fiecare zi (Fapte 2,46), însă ziua nelucrătoare era sâmbăta - zi sfințită și binecuvântată de Dumnezeu încă de la Creație.
Citat:
În prealabil postat de Marius22
Abia dupa ce crestinismul a fost declarat religie licita, au fost luate o serie de masuri generale legate de organizarea bisericeasca, precum stabilirea datei Sfintelor Pasti, declararea duminicii ca zi nelucratoare etc.
|
Aveți dreptate. Atât data Paștelor, cât și ziua de odihnă săptămânală au fost schimbate, poate și pentru ca să existe diferențiere între creștini și evrei. Deși Hristos n-a cerut acest lucru.
Citat:
În prealabil postat de Marius22
In ceea ce ne priveste, nu cred ca trebuie sa ne alarmam.
|
Aceasta este și părerea mea. Chiar putem fi bucuroși că s-a făcut un prim pas spre repunerea în drepturi a adevărului Scripturii. Lucru de altfel consemnat și în comunicatul oficial al Bisericii AZȘ.