Părintele Paisie se străduia să se ascundă pe sine într-un con de umbră. Nu căuta gloria personală, nici nu aspira să-si atragă discipoli si ucenici. Pentru cei care se apropiau de el făcea tot ce-i stătea în puteri ca să-i călăuzească spre Hristos. Evita însă alipirea excesivă a ucenicilor de.persoana lui, accentuând mereu că Hristos este Dumnezeu, că Hristos este Totul, si că el nu e decât un simplu ucenic al lui Hristos. Stăruinta bătrânului asupra acestui aspect mi-a fost de mare folos la început, când încă mă aflam sub influenta hinduismului. Este de notorietate faptul că fiecare gura se propovăduieste pe sine ca fiind Dumnezeu, pretinzându-se încarnarea „Zeului Suprem“, sau cel putin a unei alte zeităti din panteonul hindus.
A existat si o perioadă în care mă frământam intens, întrebându-mă: „Bine, părintele Paisie este sfânt si le poate face altora daruri duhovnicesti, dar orice popă gras de parohie are putere duhovnicească? Este el în stare să transmită daruri duhovnicesti? Ce legătură au astfel de preoti cu Hristos?“. Aveam tendinta de a-i privi pe multi dintre preoti cu îndoială si suspiciune.
Asadar, odată, în timpul Sfintei Liturghii, mergând să mă împărtăsesc cu Dumnezeiestile Taine, mi s-a întâmplat un lucra dincolo de orice asteptare. îndată ce am primit Sfânta împărtăsanie în gură, L-am simtit pe Hristos Insusi înlăuntrul meu. Mi-a cuprins în întregime trupul, sufletul, toată fiinta. S-a unit cu mine mai strâns si mai intim decât orice comuniune posibilă între doi oameni. Sângele Lui a devenit una cu sângele meu, iar Trupul Lui una cu trupul meu. Oamenii rămân totdeauna despărtiti cel putin la nivel de epidermă; până si mamele însărcinate au trup distinct de cel al embrionului. însă Hristos S-a unit cu trupul meu în sensul propriu al cuvântului. Până si mâinile, picioarele, ochii, toate membrele mele erau Hristos. Mă umplusem de El pe de-a-ntregul. Pacea Lui se revărsa întru mine. Sufletul meu, profund miscat si fericit de prezenta Lui, tresaltă de uimire: cum este cu putintă să se întâmple acest lucru? După atâtea veacuri! După atâtea păcate! Ce fel de bunăvointă dumnezeiască era aceasta? îndrăznesc să afirm că, pentru scurt timp, devenisem cu adevărat teofor. îl purtam înlăuntrul meu pe Hristos, pe Dumnezeu, Care Se sălăsluise în mintea mea, în sufletul meu, până si în trupul meu, în chip real, intens, ca o prezentă extrem de vie.
Cum s-a întâmplat aceasta? Numai Dumnezeu stie. Ceea ce am ajuns să cunosc din proprie experientă este că lucrul acesta a fost, este, si va fi cu putintă totdeauna, prin harul lui Dumnezeu. A spus-o Hristos în urmă cu 2000 de ani: Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu rămâne întru Mine si Eu întru el (Ioan 6, 56). Si iarăsi: Amin, amin zic vouă, dacă nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viată întru voi. Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu are viată vesnică si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 53-54).
Acolo tinteste Hristos, în ceea ce ne priveste - la ziua cea de apoi, la viata vesnică. Ne iubeste atât de mult, încât vrea să trăim împreună cu El vesnic ca dumnezei după har. Ne numeste prietenii Săi, fratii Săi, si ni Se oferă pe Sine în dar la fiecare Dumnezeiască Liturghie.
Acest eveniment duhovnicesc m-a făcut să constientizez adânc ceea ce ne învată de secole Biserica Ortodoxă.
Prin învierea Sa, Hristos a redeschis pentru totdeauna calea îndumnezeirii tuturor generatiilor care au fost, care sunt astăzi si care vor fi în viitor până la sfârsitul lumii. Biserica, pe care a întemeiat-o Hristos în ziua Cincizecimii si care rămâne vie până la sfârsitul veacurilor, păstrează deschis acest drum către viata vesnică. Hristos este capul Bisericii, izvorul vietii Bisericii, centrul slujirii si al Tainelor Bisericii.
Hristos a lăsat în urma Sa oameni sfintiti - pe apostoli, care au constituit Biserica în ziua Cincizecimii prin pogorârea Duhului Sfânt.
Slujitori ai Tainelor Domnului Iisus Hristos sunt oamenii care au primit o consacrare specială pentru aceasta, prin hirotonie. Acestia sunt preotii Bisericii. Harul preotiei se transmite prin hirotonie din generatie în generatie, neîntrerupt, de la sfintii apostoli până astăzi.
Un preot poate sluji Tainele Bisericii fără să fie si sfânt. însă cineva care nu a primit consacrarea preotiei nu poate săvârsi aceste slujbe, chiar si sfânt de ar fi. Părintele Paisie, spre exemplu, nu putea săvârsi Tainele lui Hristos, desi îi stătea în putere să facă mii de minuni. îsi pleca si el sfântul său cap sub epitrahilul duhovnicului în Taina Spovedaniei, si îl astepta apoi cu dor pe preotul care urma să săvârsească Dumnezeiasca Liturghie, pentru a-1 împărtăsi.
Bătrânul avea permanentă nevoie să se adape cu har dumnezeiesc din Tainele Bisericii, pentru a putea înainta în viata duhovnicească si a se împărtăsi de darurile si binecuvântările lui Dumnezeu. Era unul dintre fiii cei mai ascultători ai Bisericii, fapt pentru care Hristos Si-a vădit în el lucrarea si puterea, înzestrându-1 cu virtutile sfinteniei.
Minunat este Dumnezeu întru sfintii Săi (Ps. 67, 36).
|