Citat:
În prealabil postat de Adriana-Simona
Cred ca cel mai mult ar trebui sa ne temem de pierdea iubirii si a smereniei.
Prea des aud ca oamenii se tem de saracie, de moarte, de faptul ca societatea nu-i accepta.
Prea tare ne-am lipit inima de cele materiale, si traim ca si cum dincolo nu ar mai fi nimic.
Dorim doar confort si rasfat si uitam ca menirea noastra este sa luptam pentru lumea cealalta care e nesfarsita.
Asta ne arata ca nu avem nici credinta, nici iubire.
Ca daca am avea credinta (=incredere in Dumnezeu) nu ne-am teme nici de moarte, nici nu ne-am mai stresa atat cu ce va fi in ziua de maine, si nu ne-am mai agata atat de cei din jur, nu am mai fi dependenti de ei.
Daca am avea iubire nu am mai fi asa de egoisti, si nu ne-am mai gandi la binele noastru, ci doar cum sa ne iubim si sa facem bine aproapelui, si nu ne-ar mai speria saracia, imaginea ce o au altii despre noi, bolile, nu am mai avea complexe etc.
|
Asa este cum spui tu f frumos.
Daca am avea aceste virtuti nu am mai avea teama.....Ne.am lasa in voia Lui Dumnezeu
Dar pt ca avem neputinte si scadem in credinta,iata ca avem si teama de cate ceva,fie chiar lumesc acel ceva .Nu am vazut om care sa nu planga la moartea copilului sau a unuia dintre parinti.Nu stiu cui nu ii e frica sa nu isi piarda serviciul,stiind 3 copii acasa.Nu zic ca tre sa traim cu teama asta,dar cand privim inauntrul nostru sa ne dam seama ca de fapt avem teama de ceva..e si asta o smerenie,nu?
Ce spui tu am citit si eu prin carti,dar nu am ajuns la masura aceasta