Eu cred ca putem observa mult din ceea ce vrea Cel de Sus sa ne transmita si prin simpla observare a realitatii din jurul nostru.Realitatea in care traim nu este un loc parasit de Cel de Sus,desi unii se tot chinuie sa arate asta sau sa-L confiste doar pentru ei,un loc lipsit de orice manifestare a Lui.Cel de Sus nu ne lasa niciodata singuri,doar ca metodele prin care EL ne spune ceva nu sunt cele pe care le putem anticipa noi mereu.

Eram azi in apropiere de Pasajul Marasesti,din Bucuresti.Am oprit masina sa ma intalnesc cu cineva.Gasirea unui loc de parcare mi-a testat rezistenta nervilor si nu pot spune ca nu am scapat cateva expresii pe care le regret.In apropiere era o biserica.Cum stateam infrigurat si gandindu-ma ca pina la aceea ora nu apucasem sa ma gandesc decat la cifre,grafice,sume,am observat un bunic cu nepotica sa cum se plimbau prin fata bisericii.Deodata micuta s-a oprit si s-a dus direct la trepte.A inceput sa urce incet,cu pasi mici,nesiguri la inceput dar din ce in ce mai siguri pe masura ce urca.Bunicul o observa cu atentie si la un anumit moment i-a spus:,,Poate o sa cazi.Hai inapoi jos".

Micuta a intors capul,s-a uitat la el si a continuat sa urce.Bunicul zambea.Incet dar sigur a ajuns la usa bisericii.Cu un efort admirabil s-a saltat pe varfuri si a apasat clanta usii mari si grele.Usa s-a deschis.Micuta s-a intors spre bunic cu un zambet larg,frumos si plin de puritate,cum numai un copil poate avea.Bunicul i-a spus ,,Bravo,ai vazut ca a fost greu dar ai putut?Stai linistita ca eram linga tine,nu te lasam sa cazi.Hai sa intre bunicul cu tine in biserica acum."

M-am gandit ca la asta se referea Mantuitorul cand ne-a spus sa fim precum copii.Asa mergem si noi pe treptele vietii, mai greu,ne chinuim,poate si Cel de Sus ne incearca ca sa vada daca abandonam,dar pina la urma unii chiar ajung la usa Raiului,unde plini de fericirea dreptilor afla ca de fapt nu au fost niciodata singuri,dar ca trebuiau sa mearga aparent singuri,precum copii,plini de bucurie,speranta,tenacitate si incredere.

Cand ma gandeam la asta a venit si amicul meu.Se uita la mine si ma intreaba:,,Ce faci ma?".Fara sa vreau i-am spus:,,Daca ti-as spune nu m-ai crede.Amicu:,,Corect.Bati campii.Concentreaza-te.Te-ai uitat pe acte?".Vorbele lui se pierdeau in ceata,nici nu-l auzeam,o vedeam doar pe aceea copila si zambetul ei cand a ajuns la usa.Am plecat ingandurat.

Habar nu am cum a ajuns Pearl Bailey la concluzia din titlul postului meu dar s-ar putea sa fi vazut si ea,intr-o zi,ce am putea vedea fiecare dintre noi.Ce frumos ar fi daca l-am recunoaste mai des,cand EL discret sta langa noi..