[mariamargareta]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Limitarea aceasta de 120 de ani nu trebuie s-o vedem neapărat ca o vârstă maximă pe care o va atinge omul (drept dovadă, au fost oameni ce au trăit şi chiar depăşit vârsta aceasta şi înainte şi după potop), ci timpul cât va mai îngădui Dumnezeu pe omul păcătos până la Potop.

Nici nu mai contează cât trăieşte omul, dacă tot va muri. Omul a ales moartea ca să-şi satisfacă maladiva curiozitate de a cunoaşte binele şi răul, iar răul suprem pe care-l putea el gusta era moartea. Dumnezeu nu poate fi învinuit de moartea omului, căci omul şi-a ales-o singur, ştiind bine că dacă va încălca porunca lui Dumnezeu va muri. Dumnezeu, respectându-i alegerea lui Adam, n-a mai putut face nimic pentru el şi pentru Eva, decât să le relativizeze clipa morţii: plecând de la realitatea transcendentală că "la Dumnezeu o zi este ca o mie de ani" (v. 2 Petru 3,8), El a interpretat verdictul Său "în ziua în care vei mânca din el, vei muri" în sensul că "ziua" pe care Adam o mai avea de trăit este echivalentă cu 1000 de ani; şi aşa a ajuns Adam să trăiască aproape 1000 de ani, dar fără a putea depăşi măcar cu o zi acest prag. Nici urmaşii lui nu au depăşit cu vârsta lor "ziua" aceasta de 1000 de ani, Matusalem fiind singurul care s-a apropiat semnificativ de această limită.

Nelegiuirile oamenilor fiind în creştere exponenţială, Dumnezeu a stabilit un prag relativ (120 de ani) pentru viaţa omului la generaţiile din vremea potopului, ca să le limiteze la maxim fărădelegile. Acest prag n-a fost suficient, oamenii continuând să se comporte nesăbuit, şi de aceea a fost reconsiderat în vremea lui Moise, fiind coborât la limita de 70 de ani. O rugăciune a lui Moise arată starea de fapt a acestei rectificări, care durează de atunci până în zilele noastre:

"Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani;
Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere" (Ps.89, 10-11)