Citat:
În prealabil postat de andreicozia
Moartea iubirii.
Dragostea se imputineaza si din pacate nu trebuie sa privim prea departe pentru a simti si vedea acest fenomen cu totul si cu totul trist.
Nimic altceva nu ma intristeaza mai mult. 
si cel mai tragic este ca aceasta uscaciune si adormire a sufletului nu poate fi stavilita!
|
Sufletul este Iubire,Andrei,iar el nu moare,se afla in interiorul nostru la fel de viu,doar ca uneori ne pierdem,ratacim drumul catre el si atunci credem ca iubirea a murit,uitam cine suntem si cred ca asta s-a intamplat cu omenirea...a uitat cine este si de originea sa divina,de menirea sa aici.Probabil si aceasta ratacire face parte din procesul nostru de evolutie spirituala,cine stie...?
Si eu ma tem de multe ori de acelasi lucru:sa nu ma pierd in lume,in hatisuri si sabloane,uitand de esenta mea,de cine sunt cu adevarat si de menirea mea aici.
Mai am o temere:ca timpul este mult prea scurt si imi e frica sa nu ajung sa fac tot ceea ce am de facut pana sa plec,insa probabil si aceste ganduri fac parte din slaba mea credinta.
Un utilizator,caruia nu ii voi da numele, mi-a scris acum cateva zile pe privat ca se considera "un caldicel care merge in opturi prin viata",deci,nu un bun crestin.M-a amuzat pe moment expresia,insa cat adevar sta in ea...si de asta ma tem,sa nu raman si eu la nivelul de "caldut" fara sa aprofundez mai mult latura aceasta spirituala pe care o simt "Acasa".