DEOARECE Ortodoxia este deplinatatea crestinatatii stravechi, apostolice, spre a deveni niste adevarati crestini ortodocsi, trebuie sa fim Crestini in cel mai deplin sens al cuvantului, si nu este usor. Necesita o viata intreaga de razboi nevazut neincetat, disciplina ascetica, jertfa de sine, rastignirea sinelui, si dragoste lucratoare, altruista. Spre a fi cu adevarat Ortodox, va trebui sa mori fata de tine si „sa iti urasti viata” (Luca 14:26) – adica, viata ego-ului propriu. Trebuie sa mori pentru iubirea de sine si pentru placerea simtirilor, care, precum invata Sfintii Parinti, sunt cele dintai roade ale Caderii si radacina tuturor pacatelor. Trebuie sa te uiti in launtrul tau si sa iti zaresti pacatul, nu doar ca fapte separate, ci ca insasi starea in care te gasesti. Apoi trebuie sa dezradacinezi toate patimile cele ascunse care te despart de Dumnezeu. Trebuie sa depasesti resentimentul prin iertare, care se poate petrece doar prin harul lui Hristos. Trebuie sa renunti la toata dorirea de popularitate, acceptare, recunoastere, aprobare si „dragoste”, chiar si din partea altor madulare ale Bisericii Ortodoxe.
Hristos a zis: Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească?(Luca 14:27-28). Multi oameni nu ridica Crucea lui Hristos deoarece vad ca le va cere prea mult. Altii o ridica, dar apoi, nemai socotind cheltuiala, o lasa jos cand se ingreuneaza prea mult. Altii inca, devenind Ortodocsi, o fac din motive lumesti: dorinta de a fi mai „corecti” si autentici din punct de vedere istoric, decat Protestantii si Romano-catolicii; dorinta de a experia frumusetea esteticii liturgice Ortodoxe etc. Facand astfel, insa, ei nu patrand nicicand in esenta crestinismului ortodox. Neridicand cu adevarat Crucea lui Hristos, ei nu gusta niciodata cu adevarat bucuria nepamantesca a Invierii Sale.
„Cel de doreste sa ii slujeasca lui Dumnezeu”, zice Sf. Vasile cel Mare (secolul al 4-lea), „trebuie sa-si pregateasca inima pentru suferinte”. Credinta crestina ortodoxa este o credinta patimitoare (II Timotei 3:12), caci prin suferinta putem sa ne trezim in cele din urma la starea noastra cea adevarata, sa ne pocaim, sa fim curatiti de Hristos, si in aceasta curatire sa devenim salas Duhului Sfant. Marele teolog al celui de-al patrulea veac, Sf. Grigorie din Nazianz, a descris crestinismul adevarat ca „patimitoarea Ortodoxie”. A o ridica inseamna a duce cea mai radicala, solicitanta, fara de compromis viata cu putinta. Toate pricinile false trebuie sa cada, arzand in focul suferintei pentru Iisus Hristos. Trebuie sa gusti, in masura in care poti, suferinta, prigonirea si rastignirea, traite de sfintii Ortodocsi de-a lungul veacurilor. Pentru a intra in tovarasia lor cereasca, trebuie sa platesti pretul. Hristos a spus: Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află (Matei 7:14). Acea cale ingusta este gasita prin strapungere de inima si ani de pocainta. Potrivit nazuintei si stradaniei tale, vei intra; vei gusta roadele Raiului chiar din viata aceasta, si Hristos iti va umple chinurile cu prezenta Sa. Apoi vei cunoaste bucuria Invierii, caci ai trait o inviere in sufletul tau. Vei fi o fiinta noua inauntru, si vei afla Imparatia Cerurilor in launtrul tau (Luca 17:21)
Prin Tainele, Scriptura, disciplina duhovniceasca si predania ascetica a Bisericii Ortodoxe, vei afla Poarta catre Rai. Si apoi, in inima ta, in fiinta ta launtrica, vei afla insasi Raiul. Vei afla ce inseamna rugaciunea adevarata, si Il vei afla pe cel ce te-a chemat de-o viata intreaga: Hristos, Mirele sufletului tau.