LA INCEPUTURILE Bisericii Crestine, Apostolii au numit urmasi spre a calauzi si a pazi Biserica. Acesti conducatori se numeau preoti, episcopi si patriarhi. Preotii erau desemnati ca pastori ai unei singure biserici, episcopii ca pastori asupra unor regiuni geografice ce cuprindeau adesea sute de biserici si patriarhii erau povatuitori duhovnicesti asupra episcopilor, preotilor si a tuturor bisericilor. Aceasta forma de ierarhie a fost purtata din vremurile vechi-testamentare ale lui Moise (Iesirea 18:13-21, II Timotei 2:1-7).





Desi erau sute de episcopi in intreaga crestinatate, erau doar cinci Patriarhi – unul pentru fiecare din cele cinci orase importante ale imperiului: Ierusalim, Alexandria, Antiohia, Constantinopol si Roma. Toti se sfatuiau unul cu celalalt, avandu-l pe Hristos drept cap, si nu exista vreo persoana care sa conduca Biserica. Toate hotararile importante se luau doar in sinod (Fapte 15), nici un patriarh sau episcop neavand o superioritate deplina asupra altuia, ci toti lucrand impreuna in egalitate. Astefel, aceasta ierarhie a Bisericii a izbutit vreme de secole sa pastreze unitatea.
Totusi, in al nouălea veac, Rasaritul si Apusul au inceput sa se indeparteze. Patriarhul (Papa) Romei a inceput sa introduca in Credinta idei noi si straine. Una din aceste idei a fost suprematia papei Romei asupra restului Bisercii Ortodoxe. Ceilalti patru patriarhi, ai Bisericii din Rasarit, stiind ca existenta unui stapanitor suprem asupra intregii Biserici o va diviza si o va strica, au pledat fara de izbanda in fata Papei Romei sa nu introduca aceasta idee noua.
Alta idee noua pe care Papa Romei a inceput sa o introduca a fost schimbarea Crezului Crestin vechi de secole, stabilit de Biserica timpurie. Crezul este un rezumat al convingerilor credintei crestine, intemeiat din vremea apostolilor si bazat pe Scripturi. Biserica din Rasarit a prevenit Biserica Apuseana de primejdiile schimbarii oricarei parti a credintei si mai ales a insusi Crezului. Dar schimbarile se petrecusera deja, si episopii din Apus incepusera deja sa adopteaceste idei noi, chiar daca credinciosii au rezistat.
In aceste vremuri grele de diviziune, s-a purtat mult dialog intre Biserica Rasariteana si cea Apuseana, intr-o incercare de a rezolva diferendul. De vreme ce Biserica Ortodoxa nu va face compromisuri si nu va ingadui nici o schimbare sa fie facuta Credintei, in 1054 Patriarhia Romei s-a despartit oficial de restul Bisericii.
Despartirea s-a bazat pe probleme de autoritate si teologie, iar dedesubtul acestora se gasea urmatorul factor de diviziune: In Rasarit, Biserica a fost privita intotdeauna ca ceva nelumesc, care calauzea pe credinciosi catre Ceruri, in vreme ce, in Apus, Biserica a inceput sa devina a acestei lumi, calauzind credinciosii catre o organizatie lumeasca, mai degraba decat organismul spiritual unic al Trupului lui Hristos. Astfel a inceput „Religia Organizata”.






Desi restul crestinatatii a incercat sa cheme Roma inapoi la intelegerea ortodoxa a crestinismului, Roma deja luase hotararea de despartire a drumurilor si nu se va intoarce. Aceasta a fost intaia denominatiune (diviziune) in Crestinatatea Apuseana, care mai tarziu s-a dovedit a fi prima din alte mii.
De-a lungul anilor de dupa aceasta schisma devastatoare, Apusul a trait o neoranduiala si o coruptie nemaipomenita. Au inceput Cruciadele, care s-au transformat in atacuri asupra Bisericii din Rasarit. Apoi a urmat Inchizitia, apoi Renasterea care a readus idealurile pagane si le-a amestecat cu crestinismul, si, in cele din urma, Reforma Protestanta. Apusul a trait „Evul intunecat” sau „Evul mediu”, ce a insemnat trecerea treptata de la conceptia crestina asupra lumii la cea moderna, atee. Rasarit nu a cunoscut un asemenea „Ev mediu”, de vreme ce acolo Biserica Ortodoxa a pastrat crestinismul Apostolilor si al Bisericii timpurii.
Ortodoxia a continuat sa sufere mucenicie si prigoana din partea lumii – de data aceasta, sub jugul Musulmanilor. Intocmai cu prigoana de sub Romanii pagani, suferinta din pricina Musulmanilor a pastrat Biserica neprihanita, neingaduindu-i a se complace in credinta.