Nu pot spune ca am o teama personala, ci una colectiva. Cred ca omului n-ar trebui sa-i fie teama de nimic pe lume, dar mie mi-e teama de puterea pe care omul fara Dumnezeu a ajuns sa o aiba. Mi-e teama de inconstienta omului si de egoismul lui. Mi-e teama ca nu mai avem nici o putere asupra copiilor nostri, fiindca societatea ii transforma in brute fara de suflet. Mi-e teama ca vom ajunge sa avem de-ales intre cei foarte dragi sufletului nostru si cararea foarte ingusta si plina de suferinta, dar mantuitoare, a lui Dumnezeu, iar asta imi creaza un mare gol in suflet. Mi-e teama ca n-am sa fiu in stare sa discern binele de rau si ca voi fi stapanit de cine-stie-ce impresii "artistice"... Fiecare dintre noi isi propune sa vegheze, dar ochi avem si suntem orbi, urechi avem si nu auzim ce-ar trebui auzit!...