SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de RACAI | Greșeală de tipar | Permalink
SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de RACAI | Greșeală de tipar | Permalink
A SMERÍ ~ésc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sumĕrjati
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
A SE SMERÍ mă ~ésc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sumĕrjati
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
smerí (-résc, -ít), vb. refl. – A se umili, a fi supus. Sl. sŭmĕriti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). – Der. smerenie, s. f. (umilire, supușenie; umilință), din sl. sŭmĕrenije; smericiune, s. f. (înv., umilință); smerelnic, adj. (înv., umil); smeren, adj. (înv., umil), din sl. sŭmĕrĭnikŭ.
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink
SMERÍ vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în fața divinității.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
SMERÍ vb. v. căi, înjosi, ploconi, pocăi, regreta, umili.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
smerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smerésc, imperf. 3 sg. smereá; conj. prez. 3 sg. și pl. smereáscă
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink