[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (I)

Realitatea prezentă arată că liderii pucioşi le-au impus adepţilor sectei “Noul Ierusalim” să observe şi să împlinească cu stricteţe o serie de reguli şi interdicţii inventate de ei, cultivând speranţa că ele, prin părelnicul lor ascetism, îi vor apropia mai mult de sfinţenie. Printre ele menţionăm în mod deosebit unele care sunt anunţate şi în Sfânta Scriptură ca fiind modalităţi formale de a-i îndepărta pe credincioşii creştini de adevărata credinţă. Or, aceasta ar trebui să se regăsească nu în biciuirea cărnii, ci în duh şi în adevăr. Una dintre cele mai importante interdicţii, prin efectele ei, este oprirea generalizată de la căsătorie, concomitent cu diabolizarea ei prin raţionamente pseudo-teologice. O altă interdicţie importantă este oprirea de la unele bucate, motivată de asemenea prin tot soiul de raţionamente “savante”, care pretind că urmăresc păstrarea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a omului.

Biblia atenţionează limpede că aceste vremuri de amăgire sectară, în care deprinderea trupească la puţin foloseşte, vor veni negreşit, din “purtarea de grijă” a duhurilor celor înşelătoare şi din învăţăturile demonilor:

“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat;
Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.
Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.
Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.” ( 1 Tim 4,1-11)

Întrucât secta “Noul Ierusalim” are rădăcini până prin anul 1955 şi chiar mai înainte, ne punem întrebarea legitimă: A fost dintotdeauna aşa? Sunt aceste interdicţii perene, deci dovedesc o implicare serioasă a divinităţii în corectarea unor obiceiuri omeneşti, sau ele sunt invenţii de moment, al căror autor este una sau alta dintre falsele “proorociţe” care s-au perindat la conducerea sectei?

O cercetare atentă a “mesajelor” pucioşeşti despre care liderii pretind că le-au primit direct din gura lui Dumnezeu, arată că niciuna dintre interdicţiile de astăzi nu funcţiona de la bun început. Unele, cum ar fi interdicţia de a săra alimentele, sunt atât de noi, încât mulţi pucioşi de rând nici nu s-au obişnuit bine cu ele.

*
La început, pe “vremea Verginicăi” (1955-1980), interdicţia de a mânca mâncăruri cu carne se limita strict la posturile de peste an, obicei care se regăseşte aidoma şi în Biserica majoritară. Nici o deosebire în acest sens nu se făcea semnalată, ceea ce arată că mâncărurile de carne nu fuseseră încă “diabolizate” de către liderii sectei (pe vremea aceea, aceştia erau nominalizaţi în persoana Verginicăi în primul rând, şi apoi cei doi păstori – nea’Mişu şi nea’Cristea). Un mesaj din anul 1973 arată că vânzătorii de carne şi de băutură sunt blestemaţi dacă îşi exercită meseria în zilele de post, ceea ce sugerează că ei ar putea face acest lucru foarte bine şi fără nicio supărare doar în celelalte zile:

“Vai de omul care în zilele de post vinde carne, care vinde băutură în zilele de post!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-4-1973)

Un alt “Cuvânt”, de data aceasta din anul 1974, arată că pe vremea aceea pucioşii din “poporul Verginicăi” nu se deosebeau prea mult în obiceiuri de creştinii “de rând”, care mergeau la biserica din sat. O problemă de conştiinţă menţionată aici este aceea că autorităţile laice s-ar putea să ridice pretenţia ca unii adepţi de-ai Verginicăi să mănânce carne în post, pentru a dovedi că dispreţuiesc credinţa creştină şi apreciază ateismul. În acest caz, adepţii sunt instruiţi să se apere cu înţelepciune, răspunzând că e vorba nu de vreo opţiune voluntară sau de vreun ataşament ideologic, ci doar de respectarea neutră a unei tradiţii (postul bisericesc), moştenită de la părinţi şi consemnată în cărţile bisericeşti şi în calendare:

“ Ai să fii pus cu sila să mănânci carne în zi de post. Ai să fii întrebat de ce nu mănânci de dulce, iar tu să spui aşa: „Mama şi tata m-au învăţat, şi aşa îi învăţ şi eu pe copiii mei, şi aşa scrie şi în carte, şi în calendar“. Şi dacă te duci în biserică, aproapele de acolo te duşmăneşte că nu faci ca el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-9-1974)

Aşadar, din nou vedem că în acei ani nu se punea deloc problema generalizării interdicţiei de a mânca mâncăruri cu carne. Mai mult, cerinţa de a nu mânca mâncăruri cu carne în zilele de post este cerută în mod explicit preotului, care ar trebui să fie un exemplu ireproşabil în acest sens:

“... Tată, auziţi bine cuvintele de la Mine. Moşii şi strămoşii voştri, în ajunul acestor zile mari, se rugau şi posteau. Am deschis cerul şi am văzut preot mergând cu botezul din casă în casă şi a găsit mâncând carne de ajunul Bobotezei şi i-au zis: „Hai, părinte, să mâncăm“. Şi ce au zis: „Dacă preotul a mâncat, de ce să nu mâncăm şi noi?“. Ferice de preotul care nu a mâncat şi a mustrat. Mai sunt preoţi, dar mai rar care trăiesc în post şi în rugăciune şi iubesc poporul care este cu Domnul, şi aceşti preoţi se vor socoti la preţ, nu un leu, nici o sută, nici o mie, nici zece mii, ci milioane de lei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19-1-1975)

Anul 1975 este anul în care se consemnează primele deviaţii de sens în ceea ce priveşte “mâncarea de carne” de către adepţii creştini. În afară de post, care era strict recomandat, apare o temere cu iz vechi-testamentar că adepţii Verginicăi ar putea să se “spurce” cu oarece cărnuri “nepermise”, cumpărate de pe piaţă fără o cercetare atentă a sursei acestora. Lista acestor “spurcăciuni” nu ne este prezentată, dar este sugerată: este vorba de aceleaşi interdicţii care în Vechiul Testament apar la categoria “animale necurate”. Un exemplu infantil, cu o povestioară care relatează un dialog dintre “Dumnezeu şi Sfântul Petru”, într-una dintre plimbările lor “incognito” de pe pământ, pune deja sub semnul întrebării obiceiurile oamenilor de a cumpăra “stârvuri din magazine” şi a le devora precum ciorile. Exemplul se încheie şi cu un îndemn, precedat de o interdicţie: “nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi” . Cu alte cuvinte, adepţii Verginicăi sunt invitaţi “să nu mai cumpere carne şi cârnaţi de la măcelărie” (aşa cum făcea Pavel la 1 Corinteni, 10,25 cu o “uşurinţă dusă până la iresponsabilitate”), ca "să nu se spurce" sau “să moară”, ci să-şi crească singuri, cu mâna lor, animalele pe care urmează să le taie şi să le mănânce:

“... Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi. Voi vă duceţi să cumpăraţi un miel. Îl vezi că e miel. Dacă te duci să cumperi un viţel, îl vezi că e viţel, dar tu nu ştii să nu fi fost dăruit, să nu fi fost hulit. Dacă tu vrei să mănânci, ceea ce mănânci creşte tu, cu mâna ta, că altfel te spurci, că altfel mori. O, nu vreţi să fiţi sfinţi! […] Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“. Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-4-1975)