În prealabil postat de mariamargareta
Minciuna nu înseamnă ascunderea adevărului, ci pervertirea sau distrugerea lui. Dacă ascunzi o comoară, ca să nu cadă pe mâna năvălitorilor, nu înseamnă că ai distrus comoara, ci ai proteguit-o. Magii nu l-au mințit pe Irod, atunci când i-au ascuns ceea ce știau; dar, ca să nu-l mintă, au ales o altă cale de întoarcere, ascunzând adevărul de fața lui Irod. Ar fi putut foarte bine să treacă pe la Irod și să-l mintă, spunând că n-au găsit nimic deosebit. Ei nu pot fi acuzați așadar de minciună, căci ei nu erau supușii lui Irod, deci nu erau obligați ca să-i dea lui socoteală de ceea ce aflaseră de la Bethleem.
Există și o excepție: dacă ascunzi ceea ce din datorie ești obligat să-i spui stăpânului sau tutorelui tău, abia atunci ascunderea poate fi asimilată cu minciuna.
Dumnezeu nu este autor al minciunii, după cum nu este autor al răului. El le îngăduie eventual, atunci când diavolul voiește să le săvârșească, jucând rolul de "împărțitor al dreptății". Așa cum s-a întâmplat cu Iov, care a primit multe rele de la diavol, tot așa s-a întâmplat și cu proorocii lui Ahab, care au fost mințiți de către diavol:
“Atunci a ieșit un duh și a stat înaintea feței Domnului și a zis: "Eu îl voi ademeni". Domnul a zis: "Cum?"
Iar acela a zis: "Mă duc și mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui". Domnul a zis: "Tu îl vei ademeni și vei face aceasta; du-te și fă cum ai zis! Și iată cum a îngăduit Domnul duhului celui mincinos să fie în gura tuturor acestor prooroci [...]" (3Regi, 22,23)
Dumnezeu ascunde multe taine de cunoașterea omului, fie că nu-i sunt acestuia de folos, fie că omului ar putea să-i facă rău cunoașterea lor; și cu toate acestea, El nu poate fi făcut mincinos față de om, căci nu are nici o datorie înaintea lui.
|