Subiect: Cuvant de folos
View Single Post
  #38  
Vechi 16.01.2011, 15:59:27
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Margaritarul ascuns-Traian Dorz

.1. La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii și mulțumirea binefacerilor; pe toate celelalte le pierdem sau le uităm pe totdeauna.
2. Iubire, numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumusețezi, ceva să dezvinovățești, ceva să înalți. Iubire, numai tu poți ceea ce nimeni altcineva nu poate, știi ceea ce nimeni altcineva nu știe, ierți ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta și birui ceea ce nici o altă putere din lume nu poate birui.
3. Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a ști să vezi mai bine înaintea ta, nu te odihni niciodată decât pentru a-ți relua și mai harnic munca ta și nu te opri decât pentru a te arunca și mai cu avânt înainte. Până ce vei ajunge la Ținta fericită a mântuirii tale. Atunci să stai.
4. Doamne Iisuse, Soțul și Mântuitorul Scump al inimii mele, binecuvântată este Taina cerească ce ne-a unit, făcându-ne pentru totdeauna unul: Butuc și mlădiță, Trunchi și ram, astfel că rădăcinile noastre se împletesc sub pământ, iar mugurii noștri sub cer.
Seva Ta se ridică în roadele mele, iar respirația rugăciunii mele se coboară în inima Ta. Binecuvântare veșnică Tainei care a făcut această desăvârșită părtășie!
5. Să nu regreți niciodată bunele hotărâri, oricât de repede le-ai luat aici, chiar când ele cer un preț greu. Greul lor trece, dar bunele hotărâri care te-au dus la făptuirea binelui rămân asigurări spre o răsplată netre­cătoare.
6. Regăsește mereu puterea de a duce la îndeplinire orice hotărâre bună pe care ai luat-o fără să te lași niciodată oprit de piedici, descurajat de potrivnici, ori doborât de nereușită.
Nu te opri decât atunci când ai reușit să închei bine un lucru pe care l-ai început și bucură-te totdeauna în fața lui Dumnezeu, spre a-I face și Lui bucurie… Fii fericit cu Domnul numai atunci când El este fericit cu tine.
7. Noi, cei care ne-am predat în Mâna Domnului via­ța, nu mai suntem nici în mâinile sorții, nici în ale oamenilor, nici în ale vrăjmașilor noștri, ci suntem pentru totdeauna în Mâinile bune și puternice ale iubirii lui Dumnezeu.
Și soarta, și oamenii, și vrăjmașii noștri sunt în Mâinile Lui. Nimeni și nimic nu ne mai poate face nici un rău cât rămânem în aceste Mâini dumnezeiești.
8. Conștiința este în noi Sfânta Sfintelor din templul nostru duhovnicesc, sanctuarul nostru cel tainic, locul nostru sfânt în care nu trebuie să lăsăm să pătrundă nimic necurat, niciodată. Conștiința noastră trebuie să ne fie nouă altarul pe care să nu-l spurce nimic, respirația care să nu fie sugrumată niciodată, clopotul pe care să nu-l poată da nimeni jos din turnul cel înalt al personalității noastre.
De înștiințările ei totdeauna să ascultăm!
9. Biserica este Mireasa cea curată a lui Hristos. Nimeni nu trebuie s-o logodească cu alt soț.
Nici să o robească altui stăpân, nici să o supună altui împărat.
El trebuie să fie Soțul ei, Stăpânul ei, Împăratul ei. Nimeni nu trebuie să uite că ea a promis: Eu sunt a Prea­iubitului meu, întreagă și pe totdeauna (Cânt. Cânt. 7, 10).
Cine strică dragostea asta va fi blestemat pe veci.
10. Pentru un credincios adevărat, care este fiul cerului, moar­tea este ceea ce era pentru el în copilărie poarta casei părintești. Pe uliță, mergând spre casă, erau câini, erau țigani răi, erau primejdii care îl puteau ajunge până la poartă.
Dar, o dată ajuns, ce fericită era pentru el poarta casei! Intrat pe ea, el era scăpat de orice primejdie.
Tot așa vom fi după ce vom trece de poarta morții, în Casa noastră fericită și ocrotitoare.
11. Spre Cetatea Poeziei nu poți merge pe urmele altora decât foarte puțin. Îndată trebuie să-ți afli drumul tău propriu. Și încălțămintea ta de aur. Și urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o lași numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauți.
Ale nimănui altcuiva.
12. Hristos are numai fii unici. Nu are nici măcar doi la fel.
Fiecare e frumos, dar fiecare este altfel decât ceilalți. Toate operele lui Dumnezeu sunt numai exemplare originale, fără còpii, nici una nu este o copie a alteia. Într‑un codru întreg nu sunt două frunze absolut la fel. Într-un câmp de iarbă sau de flori, nu sunt două fire absolut la fel.
Așa sunt copiii lui Dumnezeu, așa sunt operele Celui desăvârșit și unic.
13. O, Mama dulce și Sfântă a Domnului Iisus!
Cum îi va fi legat ea degetul sau piciorușul împuns sau rănit la lucru sau la joacă…
Cum Îl va fi sărutat să-I treacă durerea și cum Îi va fi șters ea cu dragoste lacrimile când plângea…
Când va fi căzut alergând, cum Îl va fi ridicat de cu drag, spălându-I cămășuța și mângâindu-I locul lovit…
Cum va fi vegheat nopțile la căpătâiul Lui bolnav și cum va fi tremurat ea de teamă pentru El, ca mama cu un Singur Copil Preasfânt și drag!
Ca mama căreia îi era încredințat să crească pe Fiul lui Dumnezeu. Și căreia, pentru a avea de El atâta grijă câtă trebuia, i-a fost dat ca Fiu al ei.
O, Dumnezeule Slăvit, cum ai binecuvântat-o Tu!
O, arhanghel slăvit, cum te-ai închinat tu înaintea ei!
O, om nesocotit care nu vorbești cu un respect sfânt despre ea, și nu-i dai plecăciunea cuvenită ce osândit vei fi!
14. Binecuvântate să fiți voi, bucurii ale noastre cu Iisus Domnul nostru, și voi, suferințe ale noastre cu El! Acum mi se pare că n-a fost nimic pământesc în voi în toate, ci numai un vis fericit, numai o sărbătoare de primăvară, numai o cunună cerească.
O, dulce Iisuse scump, ce fericire că Te-am cunoscut!
15. De trei sute optsprezece ori se vorbește în Noul Testament despre venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Aproape pe fiecare pagină a lui. Oare noi de câte ori vorbim despre venirea Sa în zilele noastre, în aceste pagini ale cărții vieții noastre?
O, dacă în fiecare seară, când întoarcem pagina zilei, am spune și noi cu lacrimi „Vino, Doamne Iisuse!“… ca pe ultima pagină a Bibliei!
Pentru că și a noastră poate fi ultima.
16. Niciodată să nu dorești lauda. Să nu lucrezi și să nu lupți pentru ea. Să nu suferi și să nu cânți pentru ea.
Să n-o asculți și să n-o spui decât pentru Domnul și Mântuitorul tău și pentru Lucrarea Lui. Totdeauna să te jenezi de laudă și numai atunci să te bucuri de ea când se va răsfrânge toată asupra Domnului tău, singurul Care are tot meritul că ești ceva și că ai făcut ceva vrednic de vreo laudă.
17. La lumina stelelor, noi nu ne vedem umbrele – n-a­vem umbre. Numai la lumina soarelui le avem și ni le vedem. Nici o înțelepciune omenească nu te poate face să-ți recunoști păcatele și umbra.
Numai înțelepciunea și puterea lui Hristos te convinge de păcat.
18. Un credincios al lui Hristos nu trece în lumea aceasta printre trupuri, ci printre suflete.
Nu se uită la fețe, ci la conștiințe. Nu vede râsul oamenilor, ci tragediile lor. Și n-ar trebui să caute altceva decât mântuirea lor.
Cât încă se mai poate afla.
19. Răzbunarea este cumplită și n-ar trebui să vină niciodată. Nici n-ar veni dacă faptele crude și nedrepte n‑ar cere-o.
O, dacă orice om ar gândi bine la tot ce face mai înainte de a veni răzbunarea, nu după ce a venit!
20. Oamenii vorbesc despre moarte ca despre un sfârșit.
Dumnezeu vorbește despre ea ca despre un început. Pentru că ea este numai trecerea în adevărata existență a noastră, a adevărului și a dragostei.Ferice de acela care se pregătește frumos și vrednic pentru această trecere!
Reply With Quote