Citat:
|
Īn prealabil postat de veilur
Ancah, am citit din ce ai scris ca degeaba spunem rugaciunea inimii daca mintea noastra nu este prezenta si mi-ai amintit ca asa am facut odata, adica: mi-am spus in gand aceasta rugaciune dar tot am cazut in pacat. In ziua aceea am fost foarte mustrat si deranjat intr-un fel ca am pacatuit stiind foarte bine ce fac. Asta ma macina de cand am inceput sa gandesc in spirit religios, ca pacatuiesc cu buna stiinta, poftind si la ceea ce vreau sa fac sau sa zic, dar si la faptul ca actiunea mea este un pacat, fiindu-mi foarte greu sa accept faza ca am mai cazut o treapta cu voia mea si din buna stiinta, fiind constient ca imi fac singur drum spre iad, dar cu toate acestea tot imi este foarte greu sa inlatur anumite obiceirui din viata mea. :( Cred ca daca o sa continui asa, adica sa aman de pe o zi pe alta sigur o sa ajung in iad. Nu vreau sa deznadajduiesc, dar pacatuiesc zilnic, cum sa nu ma gandesc ca sunt vrednic de toata osanda iadului?
|
Veilur, faptul ca vrei sa indrepti unele lucruri, pe care le consideri gresite, deja e un inceput bun. Multi nici nu realizeaza, ca ceea ce fac e gresit. Apoi, eu inteleg prea putin ce ganduri te macina pe tine si ce fapte dezaprobi, de aceea cred ca cel mai bine e sa te adresezi unui duhovnic, in cazul in care nu ai facut-o deja. El va sti sa te inteleaga si sa te indrume. Atat iti mai pot spune, ca as vrea sa am si eu atat de puternica dorinta de indreptare, ca si tine. Ma voi gandi la tine, ca la un exemplu bun. Toti cadem, dar important e sa ne ridicam. Lupta in care ne-am angrenat e o lupta cu niste forte, care nu dorm si care ne pandesc ziua si noaptea. Si ne lovesc acolo unde stiu ca au cea mai mare sansa de a nimeri. Noi nu vedem lovitura, dar ne vedem cazand si din cazatura invatam sa evitam loviturile si ne intarim. Nasterea din nou este un proces foarte lung, de o viata. Daca noi ne silim putin, Dumnezeu face restul. Fara El nu putem face nimic. Sa ne smerim, caci suntem toti plini de pacate.