[vsovivi]

Oare cine a dat liber la "obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios "?

Dă-o la întors mereu, dă-o, dă-o şi apoi ia-o iar de la început viceversa, vicentoarsa, viceglobul pământesc, stop, de parcă nu v-am zis că nu există niciun glob de pământ şi nicio planeta... v-am zis mereu.

Păi Dumnezeu aşteaptă ca şi omul să aibă milă de Dumnezeu cum are şi Dumnezeu milă de om, dar iată că omul e sadic şi cinic şi perversatil şi o dă mereu la întors... şi aşa cum face omul aşa şi voi...

...şi e fericit omul apoi cu bogăţia lui şi surâde, susrâde că poate împunge de acolo cu spinul... şi iată poate omul ca dracool şi nu mai poate ca Domnul... nu mai poate ca Dumnezeu ca să facă numai binele ci iată că face omul şi răul şi se răzbună mereu, căci omul se închină ispitidolului răzbubunării... şi dacă s-a răzbunat el odată crezând că s-a răzbunat bine, gata, crede cu pătimăşie că a făcut binele, şi simte că e adulat de satana că cică îl crede şi satana, şi se amăgeşte omul visând şi voind avere cu zgârcenie înţeleaptă ca credulul că se crede şi el pe el din moment ce crede că îl cred şi alţii în stare şi unii chiar îl cred şi atunci crede chiar că îl crede până şi Dumnezeu... dar cum să-l creadă Domnul pe omul cel rău şi necredincios că ar putea fi bun când El ştie şi vede ce e cu adevărat în inima omului: avere, înţelepciune de sine, ştiinţă deşartă şi multă înţepare şi răzbunare, spinii păcatelor, adică toată semeţia şi voia de sine şi răutatea ruşinii neruşinate a obrăzniciei... deci se vede mândria şi omul crede că e virtute şi e fericit că îşi închipuie mărimi despre el căci credulul crede că e crezut, pentru faptul că cică e înţelept, dar el nu ştie că e în posesia înţelepciumei şi a ştiinţeleprelor şi că are defapt multă oftică în sufletul pismaş de la zgârcenia cea fânţeleaptă şi plină de paie... nu ştie sărmanul că încă nu vede ce ispispite grele vin prin el... nu vede ce vine şi atunci dă cu bolovani în tot ce mişcă... şi în sus, neştiind că or să cadă de acolo formând mările... direct în capul lui cel înţeţelept... şi nu ştie sărmanul ce drob de sare uriaş şi-a ridicat pe vârful casei sale prin închipuirea de sine... şi nu ştie că e din sare de bazna drobul... şi din sare din aia foarte amară.

Deci cine te mai crede pe tine omule rău şi necredincios? Cine te mai crede faraoane multiplicat în milioane de farisei şi saduchei?

Eu ţi-am pus mereu placa stricată exact ca un papagal, dar se pare că tu nu vrei s-o mai auzi căci iată parcă te văd cum eşti din ce în ce mai plin de grimasele în care crezi că te crezi şi te vezi înţeţelept:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Citat:
Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

Şi ai grijă să nu te mai tot desfrânezi tot citind şi tot privind, un pic un pic, la tot felul de averi frumuşele prin toate filmele horrror, ca să nu rămâi pe veci aşa.