[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


Cea care a adus schimbări radicale în dieta pucioşilor a fost “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, care s-a impus ca succesoare a lelicăi Maria încă din anul 1990, concurând-o pe aceasta la “proorocie” şi determinând apoi retragerea ei în anul 1994. Interesant este că pe vremea când la cârma sectei erau simultan ambele “proorociţe”, care-şi disputau întâietatea în conducerea bicefală a sectei Noul Ierusalim, leliţa Mihaela n-a îndrăznit să facă schimbări ideologice majore.

În primul rând, ea pretindea că mesajele aduse de ea nu veneau direct de la Dumnezeu din cer, ci indirect, prin “duhul Sfintei Virginia”. Explicaţia este simplă: lelica Maria primea în continuare “mesaje” prin acelaşi procedeu ca şi Verginica: adormită, ea vorbea prin somn, fără să ştie ce vorbea “Dumnezu” prin gura ei, şi numai cei de faţă auzeau şi-i consemnau spusele. În schimb, leliţa Mihaela pretindea că primeşte “mesajele” de la duhul Verginicăi, ea nemaifiind adormită, ci aflându-se în stare de veghe.

În al doilea rând, şi Mihaela reclamă la început doar păstrarea posturilor rânduite, în ceea ce priveşte consumul de carne. În aprilie 1991 ea îi judeca pe preoţii care mâncau carne în post, fiind robi ai pântecelui în ceea ce priveşte mâncarea de carne (“mănâncă fără oprire”), pentru că pentru ei toate zilele sunt la fel (“mănâncă preotul carne în toată vremea”):

“Că mănâncă preotul carne în toată vremea, ca toată lumea cea rătăcită, mănâncă fără oprire, de la cel din capul bisericii şi până la cel mai slab.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-4-1991)

Abia în anul 1994 discursul Mihaelei începe să capete accente deviaţioniste. Nu numai carnea, dar şi derivatele din carne sunt acum puse sub semnul întrebării. Zilele în care consumul acestora va mai fi permis pentru adepţii Mihaelei erau de acum numărate. În faţa ambiţiilor şi veleităţilor de lider absolut ale Mihaelei, nici măcar exemplele biblice nu păreau a fi o piedică greu de trecut. Ea vrea mereu altceva, este mereu bântuită de demonul “schimbării în mai bine”. Ea vrea să-i depăşească pe Avraam, pe Ilie şi pe David, împlinind cu adepţii ei ceea ce aceşti drepţi ai Vechiului Testament n-au fost în stare să împlinească la vremea lor:

“Chiar dacă ai da să zici că Avraam sau Ilie sau David sau apostolii au mâncat lapte şi carne şi unt, tu să nu mai zici aşa de-acum, şi să te gândeşti bine ce zici şi să cercetezi bine ce însemni tu pentru ei, pentru cer şi pentru veacul care vine acum pregătindu-se prin tine, Israele al ascultării cea din urmă. Cu tine este altceva. Tu împlineşti ce n-au împlinit ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 1-5-1994)

Mihaela dă startul la sarabanda înnoirilor şi totodată la caruselul inconsecvenţelor. Ea promovează în scrierile ei un “Dumnezeu” capricios, imatur şi inconsecvent, supus întru totul voii năbădăioase a omului. Mai întâi Îl absolvă pe “Dumnezeul” ei de orice ucidere, pentru a pune în cârca oamenilor din vechime obiceiul barbar de a sacrifica animale ca jertfă, pe care apoi le mâncau fierte sau fripte:

“De la început a fost ucidere, măi fiilor. Eu n-am cerut oamenilor să aducă animale jertfite înaintea Mea, dar pentru păcatele oamenilor omul a făcut lege, a scris dinte pentru dinte, aşa a scris omul pentru păcatul săvârşit, păcat pentru păcat a scris, păcat şters cu alt păcat, şi Eu am văzut că aceasta nu avea nici o putere pentru salvarea omului din stricăciune.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-1-1995)

După numai o lună, Mihaela Îl face pe “Dumnezeul” ei (Cel despre care spusese că nu le-a cerut oamenilor să ucidă vreun animal pentru jerfă) autorul moral al uciderii popoarelor străine de Israel. Acelaşi “Dumnezeu” al Pucioasei se absolvă însă de obiceiul omului de a mânca mâncăruri de carne, spunând că El n-ar fi voit, dar S-a lăsat dus cu vorba de către om, care I-ar fi cerut învoire expresă pentru acest sacrilegiu. Ba mai mult, e momentul acum să se sape puţin şi la rădăcina instituţiei căsătoriei. Mihaela îi pune în gura “Dumnezeului” ei lepădarea de îndemnul naşterii de prunci (deşi Biblia o contrazice flagrant, prin acel îndemn “Naşteţi şi vă înmulţiţi” – vezi Facerea 9:1,7 şi Ieremia 29,6) şi părerea de rău pentru naşterea de prunci (deşi tot Biblia arată adevărata voie a lui Dumnezeu, prin porunca “Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi…” – vezi Luca 18,16). Dezvinovăţirile "Dumnezeului" Pucios, care dă vina pe om – cum că omul l-ar fi învăţat să dea porunci proaste şi dezlegări rele – sunt meschine, lamentabile şi de-a dreptul penibile:

“Dacă omul a voit carne, Eu i-am zis să mănânce carne, şi a ieşit că i-am zis Eu. Eu am zis pentru că a zis omul. Dacă tu ai voit prunci, Eu am zis să-ţi faci prunci, şi iată, iar Îmi pare rău că l-am făcut pe om, că omul cel tânăr al poporului Meu s-a dus la potop apoi, iar cel bătrân al său s-a dus după cel tânăr, şi iată ce potop a căzut peste poporul Meu. Lui Israel i-am zis atunci când l-am pornit spre Canaan, i-am zis să omoare pe tot neamul străin din cale şi să-şi facă loc spre Canaan.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

Drumul fiind deschis, acum trebuia bătătorit un pic. Gama de interdicţii alimentare se extinde imediat, de la carne la “untdelemnul mort” şi la “vinul falsificat”. Este vorba de untdelemnul obţinut prin tehnica distilării la temperaturi ridicate, considerat “mort”, spre deosebire de uleiul presat la rece. Ca să fie mai siguri, pucioşii erau îndemnaţi la început să consume numai seminţele care conţin uleiuri, nu şi uleiurile care se obţin din aceste seminţe; cu timpul, s-a dat totuşi o derogare generală, dar numai pentru uleiurile obţinute prin presare la rece. Şi această concesie s-a dat cu oarecare îndoială, pentru că “omul din lume” era considerat în continuare un profanator de profesie, un “antichrist” care spurcă totul nu numai cu atingerea, ci chiar şi cu privirea lui care deoache şi cu respiraţia lui insalubră şi cu cuvântul lui blasfemiator. În primul rând însă, pe lista produselor falsificate de omul-“antichrist” este untdelemnul şi vinul:

“Aş vrea să nu mai ai păcate, tată, şi am dat de la Mine un om ca să te hrănească cu Trupul şi Sângele Meu, ca să nu mai fii tu amestecat cu cei care Mă răstignesc, că preoţii bisericii lumii, toţi Mă răstignesc, Mă răstignesc greu, că au mâinile pline de păcate, şi au trupurile pline de plăceri şi de carne, că ei nu mănâncă seminţe şi mustul din seminţe ca tine. Ei mănâncă untdelemn mort, nu untdelemn viu; mănâncă ungere moartă, şi la Mine toate au viaţă, fiule. Sămânţa are viaţă în ea, iar mirul ei unge viaţa şi sufletul şi inima, dar mirul acesta când e pus pe foc ca să facă cu el ce face cu alcoolul, acel mir ucide şi sufletul şi trupul, şi nimeni nu mai ştie că de mult s-a atins antichrist de untdelemn şi de vin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

De aici până la intedicţia totală şi definitivă a cărnii din alimentaţie nu mai este decât un pas, pas făcut cu hotărâre în anul 1995. Cuvintele “nu-ţi mai dau” din textul care urmează vor să sugereze că până în 1995 carnea a fost permisă, dar acum iată că se interzice din motive de evlavie sau de apropiere semnificativă a zilelor sfârşitului. (Vom vedea că peste câţiva ani liderii pucioşi vor pretinde altceva, şi anume că de fapt carnea a fost interzisă dintotdeauna, de la Facerea Lumii, iar cei care au mâncat-o de atunci şi până în anul de graţie 1995 au fost de fapt nişte mari călcători ai legii dumnezeieşti):

“O, copilaş poporul Meu, mănâncă, tată, mană, şi să nu-Mi ceri carne, că nu-ţi mai dau. Dacă lui Israel i-am dat carne, ce bine i-am făcut? Că s-a întors în moarte Israel dacă i-am făcut voia.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)