[vsovivi]

Eu înţeleg că Domnul nu mai vrea să mâncăm nimic, absolut nimic, ci să răbdăm foamea şi moartea şi toată slăbiciunea pentru El fără să micşorăm timpul de lucru sau greutatea lui... fără să stingem Duhul... şi nici să dormim de foame nu e voie şi nici să moţăim la TV sau PC ori pe stradă cu ochii după goliciuni, ci vrea să dormim între 3 şi 6 ore pe noapte cu gândul la El şi la frate ca să auzim numai noi cum ne chiorăie maţele ca broaştele.

Deci e permis doar Cuvântul lui Dumnezeu şi anafură şi apă sfinţită şi mir viu... aşa cum mâncau sfinţii de pe la mănăstiri care abea sâmbăta şi Duminica mâncau ceva mâncare căci în rest nu mâncau nimic decât un posmeg sau doi şi o gură de apă, şi posteau şi lucrau şi se rugau şi privegheau, şi se şi smereau şi tăinuiau că nu arătau ei asta cuiva şi nu se lăudau cu asta înaintea lui Dumnezeu, sau cu ascultarea lor că ştiau că Domnul vede în ascuns că dacă te mândreşti cuiva cu postul sau cu faptele sau cu vrednicia sau că nu mănânci carne atunci iată că a prins putere satana peste tine şi nu Domnul, iar scopul este să reuşeşti să te umileşti şi să-ţi frângi mândria şi purterea înţelepciunii contrare Domnului, şi aşa să fii de slăbit ca să nu mai poţi să te îngâmfi ca să ridici la ceartă, din pricina inainiţiei... ceartă rea, ce artă? Artă marţială şi joială, nu-i aşa Marto? Deci fără să faci pe victima smolându-şi faţa şi dând lecţii viclene şi pline de indiciile speranţelor deşarte adică crezând în tot felul de proorocii mincinoase ca să te lauzi tu cu tine folosindu-te de Hristos şi foarte superstiţioase că vai vai ce nenorocire o să fie dacă nu fac şi alţii exact ca tine, dacă nu te cred ei pe tine şi nu-ţi urmează sfaturile şi lecţiile disperate întru totul... lecţiile nebuniei tale de pe urmă, aşa ca pentru arta desfrânării cu tot felul de delicatesuri sulimenizante şi înţeţelepte ca să se umple şi ei de înţelepciumă sau înţelepră cu care să înţepe şi ei cu toată dăznădejdea şi ispispita pe oricare frate ca să se răspândească virujul în mase, spre câştigul vicleniei întietăţurilor întru dragostea de egolbanu', adică mustrarea aia plină de semeţia păcătuirilor unse cu slănină, miere, aur şi puf de găină... întru asemănarea cu gLumiail, marele consumator de cafia... cafia dulce amară ca să aibă forţă să dea caftoi la oi... că de aia exersează arta, arta marţială şi joială... pentru ceartă, dar este scris că pe dracool, şi nu pe frate. Că nebunul mereu vrea să-L ispiteşti pe Dumnezeu ca să păcătuiască şi Dumnezeu, adică să se mânie şi să ne lepede şi să plece şi atunci să vezi ''fericire''.

''Marto, Marto, pentru multe te ingrijidoliceştii dar un singur lucru trebuieşte şi Maria e cea care L-a ales... care a ales bine, că doar numai pe Petru l-am făcut bucătar şi câinele turmei şi portar, iar voi sunteţi cu mult mai mult decât acela... voi sunteţi oiţele Mele şi mieluşeii Mei.''

''Dacă Mă iubeşti Petre, mână şi paşte oile Tatălui Meu...''
''Pe toate le ştii Doamne, ştii că te iubesc, dar cu acesta ce va fiii?''
''Dacă acesta va fiii până ce vin Eu ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!''

Şi a mers Petru şi iată că a câştigat o comoară, o pereche de lanţuri grele într-un fund de temniţă grea. Cine le atingea se vindeca de necredinţă.

''Şi pe piatra aceasta voi ridica biserica Mea, că nu de la bârfele sângelui şi a cărnii ai mărturisit pe Adevărul ci Duhul ţi-a dat ţie să mărturiseşti pe piatra din Capul Unghiului...''

Deci meniul creştinului ar trebui să fie ceva de genul:
-răbdări prăjite în ulei încins
-cozi de peşte prăjit pe jar de cărbuni la ursul din pădurea adormită, ursul păcălit de vulpea argintie,
-pofte fierte în smoală şi asezonate cu sulfuri scoase din apele sulfuroase
-găuri de covrigi umplute cu bule de apă minerală
-iahnie de vise deşarte frecate de fundul mării
-ceapă şi usturoi stivite şi bătute cu ardei iuţi şi cu hrean şi puse pe rană
-foi de varză murată sau călită în tăceri tâmpite şi speriate şi înţepate, ca să iasă acreala din sarmalele pe post de creier
-gogoşi din aluat de farisei şi saduchei cu suspini şi gemuri de murmure
-pălăcinţele din cărbune şi turte dulci din nisip pudrate cu praf de puşcă să se viceverseze zicala ''la plăcinte înainte şi la război înapoi'',
-şi alte variaţiuniuni pe aceiaşi teamă care stârnesc ''fericirea'' ca nu cumva să mai îndrăzneştii altădată ca să-ţi faci urechiuşe de iepuraşi şi ochi de ereţi la ceauniuni servite la aceiaşi masă cu toţi puii de vipvipere şi de năpârci sub formă de guşlaş ardelenevesc.

Iar la final o beţie lungă, o beţie cu apă rece, care se lasă cu lătrături la lună că de ce este ea aşa de murdară, Luna, după 7000 de ani şi de ce ne arată păcatele noastre pe faţa ei chiar atât de clar de parcă totul ar fi fost în zadar... deci lătrături şi urlete la lună de parcă ai bate şiaua ca să priceapă iapă dar şi turma de oi, dar mai ales pentru ca să priceapă oaia mică... şi aia grasă.

Iar la final un cântec ostăşesc:

''Şi-altă dată, şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată... câte-un pic, pic, pic, câte-un picpicpic, până nu mai rămâne nimic, câte-un stropstropstrop, până n-o mai fiii deloc...'', şi atunci poate că n-o să-ţi mai cânte fraţii, că ai fiii prost, numai un pic, un pic, un pic, foarte un pic, cel mai un pic, zărindu-te ieşit iar la moul.

Deci, ai grijă că Popoatie, poatie!!!