[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


O “scăpare” de moment a liderilor pucioşi arată că în anul 1995 interdicţia pentru carne nu se extinsese încă asupra laptelui şi a produselor derivate. Laptele încă mai era considerat drept o alternativă acceptabilă, în raport cu carnea:

“Am voit să-l fac pe Israel om nou şi să-l deprind să mănânce mană, şi apoi lapte şi miere. Da’ de unde, tată! că el n-a vrut, şi s-a întors iar la carne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)

Cu migală sunt demontate apoi şi eventualele argumente pe care unii nemulţumiţi le-ar putea aduce în favoarea cărnii. Ca de exemplu, hrănirea lui Ilie cu carne, de către Dumnezeu. Ilie a mâncat carne şi n-a fost pedepsit ca un călcător al legii fundamentale a vieţii, ba a mai fost şi răsplătit cu suirea cu trupul la cer. Adică, unii ar putea să se întrebe de ce Dumnezeu a trimis corbii care l-au hrănit pe Ilie cu pâine şi carne, îndată ce pâinea era de ajuns? (vezi 3 Regi, 17,6). Dovadă că, ducându-se Ilie de la pârâul Cherit la Sarepta Sidonului, a putut trăi numai cu pâine şi puţin ulei (vezi 3 Regi, 17,15-16). Pucioşii vin cu o fantezie ştiinţifico-fantastică adânc lămuritoare, zicând că ei ştiu ceea ce nu ştiu nelămuriţii: “altfel de carne a mâncat Ilie, o carne din cer”. Adică, era carne, dar nu era carne naturală, carne adevărată, ci era un simulacru de carne. Omul e acuzat că nu ştie ce carne a mâncat Ilie, dar nici nu i se dă vreo lămurire credibilă asupra expresiei enigmatice “altfel de carne”, fiind lăsat să creadă că era niscaiva carne sintetică, provenită din laboratoarele din cer ale duhurilor pucioşeşti. Această sugestie fantezistă diferă radical de poziţia adoptată pe vremea lelicăi Maria şi enunţată în data de 02-01-1989, care explica faptul că, din jertfele înălţate de oameni pentru cer, corbii sustrăgeau o parte din carne ca să-l hrănească pe Ilie (deci era vorba de carne adevărată, nu de un surogat de carne, sau de vreo figură de stil):

“Omul vrea carne, nu vrea cerul. Omul zice că Ilie proorocul a mâncat carne şi s-a dus la cer. Dar tu, omule care spui aşa, tu nu ştii de unde a mâncat şi ce fel de carne a mâncat Ilie prin corbii Mei. Omul se rătăceşte cu Scripturile în mână şi nu caută în ele mântuirea, nu caută să se uite bine în oglindă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-8-1996)

E limpede că cei mai mari împotrivitori la interdicţia pucioşească a consumului de carne vor ieşi dintre oamenii bisericii, pentru că ei cunosc cel mai bine Scriptura şi vor şti să aducă argumente contrare acestei interdicţii. Deja au găsit unul, acela cu Ilie care a mâncat carne, şi mai mult ca sigur că vor mai găsi. De aceea, următorul tir va fi îndreptat ţintit împotriva “omului Bisericii”, ca să i se demonstreze că habar nu are despre ce vorbeşte Scriptura, dar o tălmăceşte după propriul său interes:

“O, omule al bisericii, iată, cuvântul Meu este adevărul. Am spus că-ţi voi trimite carte prin fiii cuvântului Meu şi îţi voi tălmăci Scripturile, limbile Duhului Sfânt care au scris Scripturile prin oameni sfinţi. Vin să te întreb de ce nu cauţi Duh Sfânt în Scripturi? Cel ce nu voieşte să fie sfânt cu duhul şi cu trupul, acela calcă poruncile Mele, acela tălmăceşte Scripturile după a lui socotinţă, şi unul ca acela găseşte în Scriptură să mănânce carne, iar Eu am zis: "Ferice de cel care nu se sminteşte întru Mine, întru cuvintele Mele". Am zis pe vremea trupului Meu: "Nu este nimic din afară de om care intrând în el să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă". Iată, această Scriptură o răstălmăciţi voi, oameni ai bisericii; aceasta şi altele ca aceasta. Aşa găseşte omul prilej de sminteală în voi, şi de aceea zice Scriptura că sunteţi călăuze oarbe. Ce să învăţaţi voi pe oameni de Mine dacă nici voi nu credeţi în Mine? Veniţi la poarta cuvântului Meu şi nimeni nu e mai necredincios ca voi. Voi vorbiţi cel mai urât, voi vă daţi cei mai tari, cei mai mari, dar voi nu căutaţi Duh Sfânt. Ziceţi că Eu sunt demon, că Eu sunt îngerul întunericului. O, dacă aş fi îngerul întunericului v-aş învăţa întunericul prin acest cuvânt, dar Eu vă învăţ lumina Tatălui Meu. Dar iată, voi sunteţi cei ce învăţaţi pe oameni întunericul şi le ziceţi că ce intră în gură nu spurcă pe om şi că toate bucatele sunt curate. Iată, scriu carte pentru voi şi vă spun că bucatele nu sunt carne. Bucatele sunt bucate şi carnea e carne. Bucatele sunt ceea ce am spus Eu de la început să mănânce omul, iar ceea ce mănâncă omul, îşi ia singur, nu-i dau Eu, că Eu i-am dat, şi omului nu i-a plăcut şi a mâncat carne, şi când am văzut aşa, ce puteam să-i mai fac omului? Nu puteam, aşa cum nici cu voi nu pot, nici cu voi, cei care ziceţi că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu. Nici cu voi nu pot, nici în voi nu pot să Mă sfinţesc. Voi fugiţi de cuvântul care vine cu Mine din Tatăl şi care dă viaţă oamenilor. Cuvântul Meu este adevărul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18-5-1997)

Pucioşii rezolvă “nodul gordian” în mod magistral, printr-o definiţie meşteşugită, dar literamente falsă: “Bucatele nu sunt carne”! Dacă studiem dicţionarele însă, vom vedea că acest cuvânt, “bucate”, are o gamă mult mai largă de definiţii:

bucate - BUCÁTE s. pl. v. aliment, avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, cereale, grâne, hrană, masă, mijloace, mâncare, situaţie, stare.

Pucioşii au procedat aici cu şiretenie, propunând pentru cele 14 alternative posibile o a 15-a, nedefinită, dar care ar trebui să le îmbrace pe toate: “ bucatele nu sunt carne”. Or, dacă analizăm una câte una cele 14 alternative, observăm că alimentele, avutul, bunurile, hrana, masa, mâncarea pot fi şi de carne, în timp ce grânele şi cerealele nu pot fi. Despre avere, bogăţie, mijloace, situaţie şi stare nu se poate preciza când pot fi şi când nu pot fi reprezentate de către carne. Aşadar în 6 cazuri din 14, bucatele pot fi carne; în 2 cazuri din 14 bucatele nu pot fi carne; în 5 cazuri din 14 nu se poate preciza când şi dacă pot fi carne. Pe ansamblu, probabilitatea cea mai mare este ca bucatele să poată fi de carne, iar cea mai mică este ca să nu poată fi. Şi totuşi, ca să le iasă pasenţa, pucioşii decretează că, la modul universal şi necondiţionat, “bucatele nu sunt carne”!

Eroarea stă în altă parte. Pucioşii nu sunt nepricepuţi, ca ucenicii care nu pricepeau pilda şi Îi cereau Domnului ca să le-o tâlcuiască, ci vicleni, deoarece selectează din textul evanghelistului Marcu doar atît cât le convine, pentru a putea face teoria “bucatelor care nu sunt carne”, ignorând deliberat părţi însemnate care lămuresc altfel lucrurile. Iată textul în cauză:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.” (Marcu 7,15-19)

De aici pucioşii selectează două aserţiuni, pe care le pun cu forţa în gura “omului bisericii”, pentru ca apoi să o analizeze doar pe una dintre ele.

Prima aserţiune este “ce intră în gură nu spurcă pe om” . Ea apare de două ori în textul Evangheliei, dar acolo apare cu totul altfel. Prima dată apare aşa:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce”

Ce a dispărut în aserţiunea pucioşilor? A dispărut sintagma-cheie “nimic din afară”. De ce a dispărut? Pentru că ea arată că e vorba de orice formă de hrană care vine din afară, deci inclusiv carnea.

A doua oară ea apare în textul Evangheliei astfel:

“Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?”

Şi de aici a dispărut ceva în aserţiunea pucioşilor: cuvântul “tot”. Or, e limpede pentru oricine că acest cuvânt îi incomodează pe pucioşi, deoarece el include inevitabil şi carnea. De aceea, pucioşii s-au făcut că nu-l observă.