Si eu sunt de acord cu tine, poti practica yoga, reiki, orice altceva si sa ti se intample la fel. Eu numai astfel de exemple am vazut, de aceea cred ca functioneaza ca o psihoza colectiva mai mult decat ca altceva.
Eu personal m-am distantat de asemenea manifestari pt ca nu am legatura cu ele.
Esenta cred ca este alta. Putem incerca sa vedem lucrurile nu ca ce par a fi ci ca ce sunt ele de fapt.
Eu nu pot de exemplu sa-mi dau cu parerea decat daca stiu eu direct, am vazut eu, ce spun altii este ceva ce eu nu am cum sa percep (verific, etc).
De ce spun ca este o psihoza colectiva, pt ca se manifesta la anumite colectivitati, indiferent cum se numesc ele, sunt la fel, adica totul este razboi, lupta, in general ne place sa ne imaginam cavalerii binelui, luminii, etc.
Ca este ortodox sau yogin dar este angrenat in aceeasi lupta, are de fapt aceeasi finalitate.
De aici vine si cultul pt vrajitorie, din ideea de lupta intre bine si rau.
Oricum tema vrajitoriei este deosebit de larga iar pe mine m-a interesat la un moment dat ca sa vad cat este realitate cat este compilatie, am verificat chiar prin mai multe persoane si pot spune ca este un fenomen real atat timp cat noi ii dam aceasta realitate.
Tot la fel poate face parte din noi atata timp cat ii permitem acest lucru si ...mai sunt multe, f multe de spus.
Intrebarea mea ar fi urmatoarea: toata lumea are parte de ispite, nesfarsite ispite, suntem oameni deci gresim, de mii de ani vorbim de acelasi lucru, care este totusi finalitatea, eu nu inteleg.
Si poate acesta este un motiv f serios pt care destui oameni in zilele noastre nu mai cred in nimic. Adica religia, dogma ce a adus omului in afara de un sir nesfarsit de controverse ideologice, pt ca majoritatea controverselor, a se vedea si pe acest forum, sunt la nivel ideologic, in nici un caz din traire spirituala, rugaciune.
Se vorbeste f mult, se face mai nimic.
Cineva zicea ca daca Iisus ar fi vorbit, tinut prelegeri, in loc sa faca minuni nu l-ar mai fi crezut nimeni. Pt mine El este un exemplu, dar nu de vorbarie ci de fapta, de traire, de aici si cautarea adevarului din spatele cuvintelor prin rostirea neintrerupta a numelui Lui, adica rugaciunea inimii.
Daca practici aceasta rugaciune, pt care as milita intr-un fel dar cei din jur nu manifesta nici un interes, nu esti deloc interesat de vorbarie, ci de traire, simtire, pe care o poti impartasi cu cei care te pot intelege, duhovnicul, care o practica.
Mie practica rugaciunii nu mi-a sporit pofta de teologhisire cum zicea parintele Cleopa.
Pot vorbi despre rugaciune si prin prisma ei.
Altfel tot ce as spune ar fi lipsit de continut, adica este rodul imaginatiei mele.
Pana la urma ce este palpabil, demonstrabil din spiritualitate in afara de practica rugaciunii si de trairile care o insotesc?
Si mai mult chiar, noi vorbim despre ce se intampla in lumea nevazuta despre care stim ca exista dar nu o putem vedea, simti, percepe decat intr-un anumit mod.
In rest este compilatie pura, informatie luata de undeva si acceptata de noi ca find adevarata pt ca ne satisface intr-un anumit fel ego-ul.
Cum poti vorbi de ceva ce nu vezi, habar nu ai ce este, ca spun altii ca este diavol, cum sa cred in asa ceva atata timp cat nu am vazut niciodata ci numai opusul acestuia.
Chiar m-a intrebat preotul o data la spovedanie "si l-ati vazut pe diavol?". Eu raspund senina: Nu. El continua: "o doamna mi-a marturisit ca l-a vazut: avea par pe picioare si ochi bulbucati".
Cum as putea crede atata timp cat eu nu am intalnit asa ceva?
Si cum am mai spus, fiecare crede ce doreste, limita dintre imaginatie si real este o limita personala a fiecaruia, fiecare si-o cunoaste mai mult sau mai putin in functie de gradul de educatie, mediul social in care a trait sau traieste, nivelul intelectual, dorinta de evolutie si cunoastere permanenta, etc.
|