Ati văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor:
"Sfinte îngere, fă rugăciuni de obste cu îngerii toti pentru mine păcătosul!" Si îngerul păzitor se roagă cu toti îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: "Nu vreau!" Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune, si îngerii toti sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc asa: "Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la început".
Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii miscă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem.
Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferintele îti aduc niste întelepciuni adânci si te fac să te gândesti serios la mântuirea ta. Dar, vă dati seama cine ne păzeste pe noi? Îngerul păzitor îl face praf si tăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei si câstigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câstig de cauză diavolului, dusmanul îngerului, dusmanul nostru, cu nepăsarea, ba si cu căderi directe? Si totusi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinta să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduintă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.
Asa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.
Nu permiteti gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniti-le cu rugăciunea, fără meditatii prea multe la rugăciune. Unul împingea în usă si dracul împingea si el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: "Doamne, miluieste!", cu jumătate de gură, superficial. În sfârsit, dracul deschidea mai mult usa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: "Doamne, nu mă lăsa!", si îndată a dispărut dracul. Si plângea. Si a apărut Mântuitorul: "Doamne, de ce nu m-ai ajutat?" "Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!"
Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.
- Dacă slăbeste credinta ce putem face?
- Dacă esti într-o stare de recrudescentă interioară, sigur slăbeste credinta. Să nu slăbească! Chiar si la sfinti se constată o viată de oscilatie, o ridicare si o coborâre. Pentru că, te mai părăseste harul, ca să nu te mândresti, să nu spui: "Ia uite eu unde am ajuns!" Te mai părăseste harul ca să te smeresti. Dar nu trebuie să-ti pierzi credinta. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ti folosească mintea; nu trebuie să vă speriati, el nu se astâmpără. Dumnezeu stie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceti: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară si adevărată, nu ratională. Ar trebui să întelegeti singuri lucrurile acestea!
Iar în legătură cu oscilatia asta care si la sfinti se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care spune asa: "aduceti-vă aminte de mai-marii vostri, care v-au vestit vouă învătătura lui Dumnezeu, la a căror sfârsit privind, să le urmati credinta" (Evrei 13, 7). Adică, la sfârsitul vietii ei s-au desăvârsit si au cuvântul puternic si întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă este toată viata, ne ispiteste continuu.
Oare să ne rugăm numai când ne ispiteste satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar, dacă ne ispiteste si Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită. Avem nevoie de o stare de prezentă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputintă să te mântuiesti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sfântului Siluan Athonitul, Hristos: "Gândul la iad si nădejdea la Mine". Adică nu te mântuiesc faptele tale; chiar Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se mântuieste, si cine era Sfântul Antonie? Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul lui Dumnezeu. Spune Mântuitorul: "Ceea ce la om este cu neputintă, la Dumnezeu este totul cu putintă." L-a întrebat Sfântul Apostol Petru: "Ce facem, Doamne, cine se mai mântuieste?" Deci, nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenti. Nu meriti tu atâtea haruri, decât dacă esti într -o smerită prezentă.
Uite, Sfântul Chiric cu mama lui, Sfânta Iulita, care era chinuită de păgâni. Sfântul Chiric era mic, până la genunchii lui mamă-sa, si a zis: "Si eu cred în Hristos!" Si i-a trântit ăla o cizmă în burtă si l-a repezit de zid si l-a omorât pe loc. Si-i pus copilul ăla în rândul mărturisitorilor. Sfintele moaste ale lui Chiric, mititelul acela, cu mare cinste le miscă preotul.
Vedeti că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? 0 stare de dispozitie interioară, de ce tristete? A înviat Hristos! Suntem botezati, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învată: "Cereti-Mi, că Eu vă dau; cine-ti dă piatră în loc de pâine? Si Eu să nu vă dau vouă pâine, putin credinciosilor?" Asta este putină credintă! încercati, nu vă lăsati deloc! La măsura voastră. Multumiti-vă cu daruri mici, nu cereti daruri mari; este o greseală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ti trebuie tie! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie si dorintă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă esti prezent si smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să stiti!
Există o carte "Viata Sfântului Nifon". Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Si să vedeti ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă dati seama: la moarte au venit sfinti cuviosi si mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: "Doamne, cât as fi eu de fericit să vii si Tu la moartea mea!" L-au luat dinainte, să-si vadă locul în cer.
Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsiderati că a făcut Sfântul Nifon si nouă ne e cu neputintă. Nu! La măsura ta, străduieste-te si tu. Sfântul Apostol Pavel spune: "Împârâtia cerurilor se ia cu năvală." La un concurs aleargă multi, dar cine aleargă sincer, nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs, să nu se gândească că nu câstigă; toti câstigă în final, dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.
Există pahar mic, pahar mare si pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfâcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, si-a umplut paharul. Este în functie de har si harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer si smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încât nu-si mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
Frătiile voastre ati auzit de Sfântul Ioan, că i s spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalti nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l tină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toti Apostolii îi iubea Iisus si toti erau plini la măsura lor. Si atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viată mai slabă decât a ta. Chiar între mireni si călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toti. Dar nu toti se pot duce la mânăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor si se desăvârsesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei tin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: " Vrei să fii desăvârsit?" Deci au fost invitati. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. si sunt si sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârsire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieste. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri si ceruri, sunt locasuri si locasuri. Sunt desăvârsiti a la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiti si ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.