Citat:
În prealabil postat de Silencer
Ash avea o intrebare simpla...
Sfantul Ignatie Brancianinov zicea ca rugaciunea are nevoie de osteneala pe care aceasta o cauzeaza sau cam asha ceva, si ca plansul si lacrimile ar trebui mereu sa o insoteasca...
Dar intrebarea mea ar fi cam asa, daca plansul se apropie cel mai mult atunci cand deja ma culc si zic o rugaciune in mintea mea, si stau culcat in patul meu, deja nu e nici o osteneala pentru mine, plansul cela care parca se apropie ar fi ceva normal aceasta, sau o chestie pe care ar trebui sa o evit, intrucat ar putea fi de la cel rau, eu doar in acel moment nu ma ostenesc deloc... Si se mai intampla asa de cateva ori, in momente cand eu stau si nu ma ocup cu nimic, nu ma ostenesc...
Sper ca a inteles cineva ce am in vedere, si ash vrea sa imi dati un sfat...
Si inca ceva, e rau daca zic rugaciunea inimii, dar nu am inca duhovnic ?
|
Lacrimile la rugaciune nu vin pentru vreun merit al nostru, ci sunt
darul lui Dumnezeu. Osteneala noastra consta in rostirea rugaciunii, nu trebuie sa urmarim cu orice pret sa plangem. Cand Dumnezeu iti da lacrimi, nu te vei putea ori din plans.
Incearca sa citesti despre asta la Sfintii Parinti. Ei spun ca exista trei feluri de lacrimi: de la Dumnezeu, lacrimi firesti, dar si lacrimi de la diavol. Poti citi si
aici despre felurile lacrimilor. Trebuie sa avem grija sa nu cadem in inselare.
Poti rosti rugaciunea inimii si fara indrumarea unui duhovnic, dar ideal e sa iti gasesti unul care practica aceasta rugaciune.