[vsovivi]

Domnule, am impresia că e vorba de ceva mare... de o mare dulce, o mare foarte dulce... în care te vezi frumos şi zîmbeştii...

Păi cum să fie marea dulce când marea e sărată? Aia dulce e o mare în care te regăseştii... marea cea mai dulce, sau mareele cele mai plăcute... şi aici e vorba de cea mai tristă patimă şi cea mai mare înşelare care vine de la mare... asta este, patima păcatelor şi a dulceţii şi a obijnuinţei acestora (sf. Brancianinov), şi mai ales e foarte uşor să crezi că ai fost înşelat de cineva, doar că tu crezi viceversa, apoi vicentoarsa, apoi viceglobulpământesc, stop. Şi v-am mai zis că nu e glob pământul şi că nu există sistem solar şi nici planete. Mulţumirea de sine.

Ai cumva impresia că eşti mare pentru că te-a înşelat Dumnezeu?

Semeţia nemulţumirii şi duhul minciunii măririi de sine... asta este, şi obijnuinţa acestora, astea dulci care acoperă golul credinţei şi durerea în cot ce pare atât de responsabilă şi grijulie de ochii gLumii... dar e vorba doar de bani şi că ţi-ai făcut asigurare şi iată te bălăceşti în iubierea deşartă de trupuri... deci e vorba că suntem numai trupuri. Trupuri mari! Doar trupuri... tot mai mari... nu că e dulce înşelarea asta? Te vezi pe tine în trup, proiectat ca un dulce fericit.

Adică au scos unii beţivi moda, zicala asta mare, că cică e frumos şi bine să fii tu însuţi, adică fie te asemeni cu gLumea şi moda ei fie te asemeni cu tine însuţi şi vai ce personalitate are băiatu'... bogătaş ce strânge bani pentru dame uşoare... ca orice zgârcit bun de tot... bun cu ficele frumoase... înţelepciumele şi înţeleprele savante şi artiste.

Păi porunca este să te asemeni cu Domnul nostru Iisus Hristos... in tot ce faci... mai ales în tine şi în proiecţiile din tine, dar dacă o să pozezi pentru aplauze atunci n-ai făcut nimic... căci intri în închipuirile de sine, îi faci pe alţii să-şi puie nădejdea în tine şi tu n-ai suflet, n-ai inimă, n-ai milă de Dumnezeu ci doar ai jucat un teatru ieftin... ai înscenat opinia ca să păcăleşti cu frumuşelul fraierii... şi ai crezut că eşti mare aşa... dar te-ai pripit, căci ştii că eşti doar o capcană cu caşcaval pentru şoricei, pentru copiii creduli, şi ai căzut în neputinţă căci ţi-ai pus baza în tine şi-n jocul tău de scenă... ai făcut doar impresie artistică... ai mimat frumos, ai reamintit şi ai elogiat ceva atât de credibil încât chiar şi tu ai crezut în vrisul acela frumos în care tu erai eroul principal în film... entuziasmat cu voirea de sine pentru ca să te lauzi tu cu tine folosindu-te de Dumnezeu... ai crezut că eşti dar ai trucat, ai păcălit căci tu nu eşti bun, nici iubitor, nici milostiv cu Dumnezeu, nici sărac ci tu eşti doar un măscărici... un clown... deci cum atunci să te asemeni tu cu Domnul nostru Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu? Păi străduieşte-te mai mult, căci rolul e mai greu, necesită lucrarea asta nu doar să-L joci pe Iisus ci chiar să fii El, exact ca El, deci fii şi tu exact ca Mântuitorul tău... o clonă, un fiu, o copie, un copil, fii exact ca şi Domnul.

Cum adică?

Păi aseamănă-te cu toţi sfinţii!

Şi în loc să aplici formula ''fii tu însuţi!'' aplică formula ''fii Hristos împreună cu toţi sfinţii!''

Deci nu te mai asemăna cu gLumea, cu mafioţii, cu actorii, cu idolii beţivilor, savanţilor, ştiinţificilor ori cu tine însuţi cu grimasele tale cu tot că n-are rost, nu fentezi pe nimeni ci fii asemenea tuturor sfinţilor şi îngerilor curaţi!

În locul imaginii tale, proiectează-i pe ei în tine oridecâte ori îţi apare imaginea fericirii tale, chipul tău cel mîndru de tine... şi mare.

Şi nu uiata, marea e sărată!